Vladimir Putin: cei doi suspecţi ruşi în cazul Skripal sunt “civili”

Otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale la începutul acestui an a declanşat o criză diplomatică între Rusia şi Marea Britanie. La rândul său, UE a acuzat guvernul rus de implicare în atac.
Vladimir Putin
Vladimir Putin (Yuri Kadobnov/AFP/Getty Images)

Luând cuvântul la un forum economic în oraşul port Vladivostok, preşedintele rus Vladimir Putin a respins suspiciunile privind implicarea Kremlinului în otrăvirea fostului dublu agent Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia în luna martie în oraşul britanic Salisbury, potrivit Deutsche Welle.

Săptămâna trecută, procurorii britanici au identificat doi presupuşi agenţi ai Serviciului de Informaţii al Armatei ruse (GRU), despre care au afirmat, fără a publica dovezi incontestabile, că sunt implicaţi în cazul Skripal şi că operează sub nume false – Alexander Petrov şi Ruslan Boşirov.

Însă Putin a declarat că cei doi suspecţi identificaţi de Londra sunt civili şi nu lucrează pentru armata rusă.

“Bineînţeles că am verificat cine sunt aceşti oameni. Ştim cine sunt, i-am găsit. Ei bine, sper că vor ieşi la iveală pe cont propriu şi vor discuta ei înşişi. Va fi bine pentru toată lumea”, a adăugat Putin.

“Nu este nimic special aici, nimic criminal, vă asigur. Vom vedea în viitorul apropiat”.

Autorităţile britanice au afirmat că sunt aproape sigure că cei doi suspecţi au acţionat la ordinele unor oficiali ai statului rus. Totuşi, Rusia a negat în repetate rânduri implicarea în otrăvirea celor doi Skripal.

Luând cuvântul în Parlament săptămâna trecută, premierul britanic Theresa May a afirmat că experţi în spionaj au concluzionat că cei doi suspecţi sunt ofiţeri ai GRU. Premierul a precizat că atacul nu a fost o operaţiune “rebelă” a celor doi, ci că aproape cu siguranţă a fost aprobată la “nivelul conducerii statului rus”.

Neil Basu, şeful serviciului antitero al poliţiei britanice, a afirmat că cei doi suspecţi au călătorit din Moscova spre Londra în 2 martie 2018, cu două zile înainte ca Serghei Skripal şi fiica sa să fie otrăviţi în Salisbury. Aparent, cei doi s-au întors în Rusia, de pe aeroportul Heathrow din Londra, la câteva ore după atac.

Basu a mai declarat că investigatorii au găsit urme ale substanţei Novicioc în camera de hotel din Londra unde au stat Petrov şi Boşirov.

După otrăvirea lui Skripal, Marea Britanie şi câţiva dintre aliaţii săi au decis să expulzeze peste 140 de diplomaţi ruşi, administraţia preşedintelui american Donald Trump expulzând 60 de diplomaţi ruşi, iar Londra, 23. Pe de altă parte, Kremlinul a răspuns cu expulzarea a zeci de diplomaţi străini şi a cerut Marii Britanii să îşi restrângă misiunea diplomatică din Rusia.

Relaţiile dintre Moscova şi Occident s-au deteriorat la niveluri întâlnite doar imediat după Războiul Rece din cauza unor probleme precum anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, rolul acesteia în războaiele din Siria şi estul Ucrainei, precum şi presupusul amestec în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 şi în alte alegeri din Europa.

De asemenea, poliţia britanică a legat atacul din Salisbury de un incident separat de otrăvire cu Novicioc, care a avut loc în 30 iunie în localitatea învecinată Amesbury, ce a dus la moartea unei femei în vârstă de 44 de ani. Rusia a negat implicarea şi în acest caz.