Voiculescu, lecţie inedită de economie pentru Tudose: Povestea gospodinei Geta care voia o tonă de bulion

Premierul Mihai Tudose s-a grăbit să "certe" Banca Naţională după ce indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează costul creditelor cu dobândă variabilă, s-a majorat semnificativ. În replică, tehnocratul Vlad Voiculescu i-a spus povestea gospodinei Geta care voia să facă o tonă de bulion.
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Florin Chirilă / Epoch Times România)

Preţul împrumuturilor în lei s-a majorat semnificativ, iar asta pentru că a crescut indicele ROBOR. Premierul Mihai Tudose ne spune însă că altcineva e de vină - de data asta, e de vină Banca Naţională a României, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, fostul ministru Vlad Voiculescu, într-o postare intitulată "Preţul Bulionului".

Tehnocratul a explicat că ROBOR este pur şi simplu un preţ şi, că orice preţ care nu poate fi reglementat, el este stabilit liber de piaţă, cam la fel ca preţul roşiilor.

"Preţul roşiilor se stabileşte liber la piaţă în funcţie de pofta (sau nevoia) de roşii pe de-o parte şi de producţia (sau importul) de roşii pe de altă parte. Dacă gospodinei Geta (care ţine p'a lu' Tudose din capu' satului) îi ia Dumnezeu minţile şi dintr-o dată vrea să cumpere căruţe întregi de roşii şi să facă o tonă de bulion... preţul roşiilor în localitatea respectivă o să crească, şi o să crească mult. O să crească pentru că şi celelalte gospodine din localitate o să aibă nevoie de roşii, nimeni nu o să vrea să se întoarcă acasă cu plasele goale doar pentru că tanti Geta şi-a pierdut minţile.

Preţul roşiilor o să crească aşadar, şi o să crească indiferent ce crede nea Mitică, administratorul pieţei. Ei bine, gospodina Geta este Guvernul României. Şi indiferent cât o să se strâmbe Geta Tudose la administratorul pieţei care este Banca Naţională, preţul roşiilor tot o să crească... Cine o să aibă de suferit? În primul rând cine i-a lăsat banii pe mână Getei Tudose, dar şi tot satul... pentru ca toţi o să plătească roşiile mai scump. Ăsta este preţul bulionului făcut de Geta Tudose. Ăsta este preţul nebuniei", a declarat Vlad Voiculescu.

Reacţia fostului ministru al Sănătăţii vine după ce premierul Mihai Tudose a criticat în mod sarcastic lipsa de reacţia a BNR în cazul indicelui ROBOR, care influenţează automat ratele la creditele imobiliare şi cu dobândă variabilă.