Wu Daozi, Maestrul în Pictură al Chinei

Wu Daozi, Maestrul în Pictură a Chinei
Wu Daozi, Maestrul în Pictură a Chinei (SM Yang / Epoch Times)

Wu Daozi (686 ~ 760 d.Hr.) considerat cel mai bun pictor din perioada dinastiei Tang, a abordat o varietate enormă de subiecte, printre ele aflându-se redarea personalităţilor, zeităţilor, a Buddha, păsărilor, florilor, peisajelor, trăsurilor şi armelor, podurilor şi clădirilor, etc. Wu avea un talent deosebit la redarea pe pânză a personalităţilor şi a Buddha fiind apreciat drept „Maestrul în Pictură” al Chinei de mii de ani.

Wu Daozi era captivat de natură, iar picturile sale erau magnifice, cu trăsături fluente, accentuând puterea spirituală interioară mai degrabă decât detaliile triviale. Cele mai multe dintre picturile şi frescele lui Wu Daozi au fost finalizate într-o singură sesiune. Se spune că în timp ce Wu Daozi trasa haloul din jurul capului lui Buddha într-o pictură murală, el a făcut ultimele retuşări fără a face mai întâi măsurătorile. Împăratul Dinastiei Tang l-a trimis să arunce o privire unui peisaj în care se afla un râu, după care să-l deseneze. Wu s-a întors, a cerut un rulou de mătase netedă şi într-o singură zi a pictat peisajul de peste 480 de km de-a lungul malului râului, pe mătase, fără nici o schiţă preliminară. Pictura ar fi fost finalizată în câteva luni, dacă de ea s-ar fi apucat alţi pictori de la curte.

În una dintre poveşti se spune că, odată, potrivit obiceiurilor el a trebuit să pregătească zestrea pentru nunta fiicei sale. Deşi renumit, făcuse multe picturi de caritate şi nu-i putea oferi fiicei sale o zestre bogată. Aşa că, a pictat ore-n şir pentru fiica sa, punând lucrările într-o ladă, ca zestre.

Ginerele era un om lacom şi snob. Văzând că din zestre nu făceau parte nici aur şi nici bijuterii ci doar nişte picturi, nu a ştiut să le aprecieze şi a plecat fierbând de furie. Într-o zi, când el şi fiica lui Wu Daozi erau afară, el a scos picturile din ladă şi fără să se uite la ele şi a început să le ardă una câte una. Fiica lui Wu Daozi s-a întors exact la timp pentru a salva ultima pictură, un desen pe o pătură din mătase. După o ceartă, soţia a rămas să doarmă singură, într-un pat gol, cu pictura.

În dimineaţa următoare, când soţul s-a trezit şi-a văzut soţia acoperită cu o plapumă nouă. Când soţia a rostogolit plapuma, aceasta s-a strâns în formă de sul. Uimit de intensitatea picturii, soţul a rămas mut şi cu un regret profund.

Toate aceste mituri se trag din realizările artistice pline de mâiestrie ale lui Wu Daozi. Cele mai faimoase picturi ale sale au fost cele din budism, în care se întâlnesc caracteristici şi îmbrăcăminte specific chinezeşti. Adaptarea chineză a temelor religioase a avut o mare influenţă asupra generaţiilor viitoare, iar de atunci încoace nu au mai existat artişti în istoria Chinei care să poată concura cu Wu Daozi.