Xi Jinping: China va fi “paznicul ordinii internaţionale”

Într-un discurs susţinut în Ajunul Anului Nou, liderul comunist chinez Xi Jinping a declarat că ţara sa “are ceva de spus” în 2018 cu privire la problemele internaţionale, promiţând că sub conducerea sa, Beijingul va fi un “paznic al ordinii internaţionale”.
Xi Jinping
Xi Jinping (WANG ZHAO AFP/Getty Images)

Xi a promis, în discursul său - pe care mass media chineză de stat l-a descris ca “încurajator” şi “inspirat”-, că va eradica întreaga sărăcie din China până în 2020 şi a promovat planul ţării pentru o infrastructură intercontinentală "O centură, Un drum".

Asigurările lui Xi că statul chinez va fi un jucător puternic pe scena internaţională au avut loc după ce Beijingul a fost criticat din nou pentru legăturile sale cu Coreea de Nord, preşedintele american Donald Trump acuzând Beijingul că vinde ilegal petrol regimului nord-coreean. Administraţia Trump a etichetat recent China drept un “competitor strategic” şi a acuzat ţara asiatică de practici economice imorale, comportament regional agresiv şi de faptul că a contribuit la epidemia de opioide a Statelor Unite.

“Reforma şi deschiderea reprezintă calea pe care trebuie să o adoptăm pentru a face progres în China contemporană şi pentru a realiza visul chinezesc”, a mai afirmat Xi în discursul său de duminică. “Doar trei ani au mai rămas până în 2020. Fiecare dintre noi este chemat să acţioneze, să dea tot ce are mai bun, să ia măsuri specifice pentru a obţine victorii succesive”, a adăugat el, promiţând că va pune capăt sărăciei din China până în 2020.

În ceea ce priveşte problemele internaţionale, Xi a declarat că Republica Populară Chineză este o “ţară majoră responsabilă” şi, prin urmare, “China are un cuvânt de spus”.

“În mod categoric, China va sprijini autoritatea şi statutul Naţiunilor Unite, îşi va îndeplini în mod activ obligaţiile şi îndatoririle internaţionale, va rămâne ferm dedicată promisiunilor de a combate schimbările climatice, va promova în mod activ Iniţiativa "O centură, Un drum" şi, întotdeauna, va fi un artizan al păcii mondiale, un contributor la dezvoltarea globală şi un paznic al ordinii internaţionale”, a menţionat Xi.

Afirmaţia lui Xi că ţara sa este o “ţară majoră” aduce aminte de remarcile făcute de liderul comunist la cel mai recent Congres al Partidului Comunist, ce a avut loc în octombrie 2017. La acea vreme, Xi a susţinut că obiectivul Partidul Comunist în următorul deceniu şi ulterior va fi acela de a cimenta statutul de cea mai mare putere a lumii. “Este timpul ca noi să păşim în centrul scenei mondiale şi să aducem o contribuţie mai mare pentru omenire”, a susţinut Xi. Totuşi, afirmaţia privind “contribuţia pentru omenire” poate părea bizară, ţinând cont de crimele grave comise de regimul chinez împotriva propriilor cetăţeni.

În urmă cu câteva zile, Trump a acuzat oficialii chinezi că încalcă sancţiunile ONU aplicate Coreei de Nord, pe lângă încălcarea legii internaţionale în Marea Chinei de Sud. “Prinşi în flagrant – sunt foarte dezamăgit că China permite Coreei de Nord să obţină petrol. Nu va exista niciodată o soluţie amicală la probleme nord-coreene dacă acest lucru continuă!”, a scris Trump pe Twitter. Autorităţile sud-coreene au dezvăluit vineri, 29 decembrie 2017, că au sechestrat o navă sub pavilion Hong Kong care a livrat ilegal petrol Coreei de Nord.

Coreea de Nord investeşte micul profit pe care îl obţine din comerţul internaţional – care în cea mai mare parte îl desfăşoară cu Beijingul – în programul său de arme nucleare. În propria sa declaraţie publicată în Ajunul Anului Nou, dictatorul nord-coreean Kim Jong-un a declarat că butonul nuclear este pe masa sa şi că armele nucleare pot lovit acum teritoriul Statelor Unite, afirmaţie pe care experţii internaţionali nu au reuşit să o confirme.

Situaţia din Marea Chinei de Sud şi criza nord-coreeană se numără printre motivele pentru care strategia pentru securitatea naţională a SUA a lui Trump a numit China un “competitor strategic”. Raportul a mai acuzat guvernul chinez de desfăşurarea unei campanii la scară mare de furt de proprietate împotriva SUA, de practici imorale de creditare a ţărilor aflate în curs de dezvoltare şi care sunt implicate în proiecte precum "O centură, Un drum" şi de distribuire de opioide fatale.