Xi Jinping continuă arestările în China. Mai cade un demnitar chinez de rang înalt

În China, unul dintre cei mai importanţi politicieni, fost membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie.
Sun Zhengcai
Sun Zhengcai (Feng Li / Getty Images)

Sun Zhengcai, unul dintre cei mai puternici politicieni din China, a fost condamnat la închisoare pe viaţă de o instanţă din Tianjin, potrivit anunţului Tribunalului din Tianjin de pe site-ul său.

Procedurile juridice oficiale împotriva lui Sun Zhenchai au fost făcute în luna decembrie 2017 de procurorul general al Chinei. Sun a pledat vinovat, recunoscând că a primit mită în valoare de 26 de milioane de dolari, după un proces care a ţinut doar o zi, în luna aprilie.

Se consideră că verdictul a fost „blând”, şi s-a datorat cooperării inculpatului. Decizia tribunalului mai arată că lui Sun îi vor fi interzise pe viaţă drepturile politice, iar toate proprietăţile sale, inclusiv câştigurile ilegale, vor intra în proprietatea statului. În septembrie 2017 Sun a fost exclus din Partidul Comunist.

Lui Sun Zhencai, fost lider de partid în oraşul din sud-vestul Chinei, Chongqing, i-a fost prezisă o carieră strălucită. Printre altele, el a ocupat o înaltă funcţie în partid, numărându-se printre cei 7 membri ai puternicului Comitet Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez - organul de putere care controleaza Partidul Comunist Chinez.

În China, corupţia este un fenomen generalizat. În 2013, după investirea sa în funcţie, Xi Jinping a pornit o campanie anticorupţie, promiţând să vizeze atât “tigri” cât şi “muşte”, o referire la oficialii de elită şi la birocraţii de rând. Potrivit statisticilor oficiale, aproape 1 milion de oficiali corupţi din Partid au ajuns după gratii - inclusiv fostul ţar al securităţii chineze, Zhou Yongkang, fostul pretendent la supremaţia Chinei, Bo Xilai, precum şi generali proeminenţi ai armatei.

“[Cazul] trimite din nou un semnal clar: nu există niciun membru de partid special când este vorba de disciplina de partid şi legea naţională”, a declarat publicaţia oficială a Partidului Comunist Chinez, Cotidianul Poporului.

Astfel, valul de epurări politice iniţiat de preşedintele chinez Xi Jinping împotriva facţiunii rivale din Partidul Comunist - cunoscută sub numele de "Banda din Shanghai" - mai marchează o victorie prin condamnarea lui Sun, considerat pe vremuri drept posibilul pretendent la postul de Secretar General al Partidului Comunist Chinez, cea mai mare organizaţie comunistă de pe planetă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe