Ziua 102: "Sunt capabili de absolut orice, îi cred în stare să dea foc ţării să scape!"

Indignaţi că cei care au pus România pe jar modificând, "noaptea, ca hoţii", Codurile Penale în favoarea corupţilor sunt încă la Putere, de unde se "pregătesc să bage ţara în faliment pentru nişte viitoare voturi", protestatarii #rezist au revenit, pentru a 102-a seară consecutiv în Piaţa Victoriei.
Protest
Protest (Epoch Times)

Imnul României şi scandarea ''Demisia!'' au răsunat din nou sub ferestrele clădirii unde, pe 31 ianuarie 2017, ignorând protestele ce scoseseră în stradă zeci de mii de oameni, Guvernul Grindeanu adopta OUG 13.

Protest
Protest (Epoch Times)

Protest
Protest (Epoch Times)

Nemulţumiţi că cei responsabili de adoptarea Ordonanţei - abrogată şi respinsă ulterior la presiunea străzii - nu au plecat din fruntea ţării şi continuă să facă legi, amendamente etc. în favorea corupţilor şi contra interesului public, protestatarii #rezist au revenit în Piaţa Victoriei, loc de unde, de 102 zile cer neîncetat schimbarea modului în care este condusă ţara. Schimbarea ar trebui să înceapă prin asumarea greşelii pentru OUG 13, urmată de demisia celor vinovaţi şi de venirea la putere a unor politicieni care să dea legi pentru bunăstarea ţării, nu pentru cei ce o jefuiesc.

Protest
Protest (Epoch Times Romania)

"Suntem în stradă de 102 zile. Vă daţi seama că de 102 zile aproape că ne-am abandonat vieţile, familiile, prietenii. Şi de ce? De disperare că aceşti penali care au acum în mâini frâiele ţării vor să scape teferi şi nevătămaţi, cu averile intacte, fără să se gândească o secundă cât de rău fac ţării acţiunile lor zilnice.

Sunt capabili de absolut orice, îi cred în stare să dea foc ţării să scape, să bage ţara în faliment pentru nişte viitoare voturi, nu au nicio limită. Mi se pare că situaţia este atât de gravă şi se agravează pe zi ce trece încât nu am cum să nu ies în stradă zi de zi. Sigur, sunt momentele în care, după ce o decizie luată scoate mai multă lume în stradă şi se inflamează spiritele, decizia să fie retrasă. Sunt convinsă că şi presiunea străzii a contribuit şi contribuie încă major la paşii făcuţi de ei înapoi. Asta ne determină şi ne motivează şi ne face să rămânem pe baricade, să nu cedăm.

Protest
Protest (Epoch Times)

E un joc al nervilor iar noi nu renunţăm până nu scăpăm de toţi politicienii corupţi, indiferent de formaţiunea politică pe care o reprezintă. Iar cum de 102 zile ne aflăm în faţa clădirii Guvernului, care la ora actuală adăposteşte cel mai incompetent guvern pe care l-a avut România vreodată, nu putem să nu recunoaştem că ne dorim demisia acestuia cât mai grabnică şi înlocuirea cu un guvern cu oameni competenţi, corecţi, cu viziune şi mai ales proeuropeni", spune o protestatară.

Protest
Protest (Epoch Times Romania)

Protest
Protest (Epoch Times Romania)

Tot despre disperare vorbeşte şi un alt protestatar, despre disperare dublată însă de speranţa că în cele 102 zile de proteste s-a schimbat ceva: a renăscut speranţa, graţie oamenilor puternici, energici şi determinaţi care vin în Piaţă.

"Mă aduc în Piaţă disperarea şi speranţa. Iniţial a fost doar disperarea. Am ieşit să-mi strig disperarea împotriva tuturor: împotriva clasei politice, împotriva conaţionalilor mei a căror conştiinţă a fost adormită şi ameţită cu promisiuni de către aceeaşi oameni care îi mint de aproape 30 de ani, împotriva unei ţări întregi care părea că doreşte o întoarcere în timp la vremuri pe care personal nu credeam că le vom mai trăi în România. Evident că atacul la justiţie a fost esenţial în alegerea mea de a ieşi în stradă dar extrem de grave au fost şi sunt atacurile crunte la încercările de reforma din educaţie, învăţământ, cercetare, sănătate, cultură. După 102 de zile sunt încă disperat.

Actuala putere îmi confirmă scenariile negre pe care mi le-am imaginat la sfârşitului anului trecut. Avem miniştri care sunt atât de penibili încât stârnesc râsete chiar în şedinţele de guvern. Avem paznici, ospătari, şoferi, secretare în funcţii de conducere. Avem infractori dovediţi, avem urmăriţi penali în toate structurile statului. Mult lăudatul program de guvernare are ca autor pe unul care ascundea tablouri furate prin cimitire şi pe sub pături, însă românii au conştiinţa adormită. Urmărim acest scenariu de parcă nu ni se întâmplă nouă, mai rău copiilor noştri şi aşteptăm să-şi îndeplinească promisiunile. Chiar nu mai avem deloc conştiinţă? Da, sunt încă disperat… Dar…. În aceste 102 zile s-a mai întâmplat ceva. Am realizat că pe lângă disperare avem şi speranţă.

Da, am realizat că nu sunt singurul disperat şi că din disperarea noastră comună se hrăneşte speranţa. Speranţa pe care mie mi-o dau cei care cred că putem prin prezenţa noastră în stradă să schimbăm ceva. Sunt cei pe care i-am cunoscut aici, care îşi oferă timpul şi energia pentru aceleaşi crezuri. Sunt cei care sunt mult mai puternici, mai energici şi mai determinaţi decât mine. Acum am şi speranţa pe lângă disperare. Şi voi continua să vin în Piaţă până vom scăpa de acest coşmar!", spune protestatarul.

Protest
Protest (Epoch Times Romania)

Un alt participant la protest se declară nemulţumit de incompetenţa celor de la conducere care nu înţeleg că mecanismele de autoreglare a economiei de piaţă nu pot fi manipulate cum se întâmpla în "Epoca de Aur" a lui Ceauşescu şi îndreaptă România spre prăpastia dezastrului.

"După ce, în prima lună de guvernare, condamnatul la închisoare Liviu Dragnea şi inculpatul Călin Popescu Tăriceanu au mărit salariul minim pe economie şi au eliminat cele "100 de taxe" şi după ce s-au bătut cu "cărămida-n piept" că vor veni cu o lege a salarizării unitare în care salariile vor fi dublate (???), precum şi cu o nouă lege a pensiilor care (cum altfel?) va mări pensiile, iată că Olguţa, şefa ministerului NE_Muncii PSD-iste a anunţat, recent, că are în vedere reducerea indemnizaţiilor pentru copii. Păi...cum vine asta măi politrucilor, demagogilor şi mincinoşilor?? N-aţi promis voi în campania electorală că va curge lapte şi miere???", declară protestatarul.

Protest
Protest (Epoch Times Romania)

Dacă mai adăugăm şi faptul că, în urmă cu vreo lună, Viorel Stefan, ministrul Finanţelor amintea şi de posibilitatea rectificării negative a bugetului din cauza unor posibile reduceri a încasărilor/veniturilor bugetare, atunci....cu toţii, avem imaginea unui guvern căruia, deja, i-a "înfrunzit...morcovul" generat de balanţa negativă dintre veniturile şi cheltuielile bugetare. Din acest motiv, Dragnea a tunat şi fulgerat, iar Ministerul Finanţelor s-a conformat, reducând la zero cheltuielile de investiţii, dar... ce să vezi...cu toate acestea a fost nevoit să împrumute 5 miliarde de euro doar în primele patru luni ale acestui an şi va continua, în lunile ce vor urma, să împrumute alte miliarde de euro de pe piaţa internă şi internaţională, doar pentru a putea plăti actualele nivele ale pensiilor şi ale salariilor personalului bugetar!!. (...)

Echilibrele macroeconomice şi ne/corelarea cu politicile fiscală şi monetară nu pot fi manipulate! Din păcate, însă, aceste lucruri nu vor putea fi niciodată înţelese de politruci demagogi şi mincinoşi precum condamnatul la închisoare Liviu Dragnea şi inculpatul Călin Popescu Tăriceanu şi toţi acoliţii lor din Grupul Informaţional Organizat, în frunte cu Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae, Florin Iordache, Ana Birchal, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu etc.

Devine tot mai clar că majoritatea parlamentară PSD-ALDE şi guvernul votat de aceasta nu vor putea să-şi onoreze promisiunile electorale fantasmagorice cu ajutorul cărora au încercat şi încearcă să mituiască electoratul pentru ca acesta să nu mai iasă în stradă la proteste şi astfel, infractorul Liviu Dragnea şi inculpatul Călin Popescu Tăriceanu să poată transpune în practică, liniştiţi, obiectivele din nociva ordonanţă de urgenţă 13, adoptând şi/sau modificând legi, prin care să se autograţieze şi, implicit, să legifereze!! Cu cât această toxică majoritate parlamentară va continua să existe şi să susţină un guvern incompetent cu atât mai mult România se va îndrepta, cu paşi siguri, spre prăpastia dezastrului! De aceea, este esenţial să fim din nou mii, zeci, sute de mii de români în Piaţa Victoriei, pentru a cere demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate", adaugă cetăţeanul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne