Zoană se dezlănţuie în PE: Atâta timp cât voi reprezenta România, nu permit nimănui să spună minciuni despre ea

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană, înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă la Bruxelles, a solicitat, luni seară, la dezbaterea din Parlamentul European privind situaţia statului de drept din ţara noastră, "încetarea presiunilor pe justiţia din România". În acelaşi timp, i-a acuzat pe europarlamentarii români care au adresat reproşuri coaliţiei PSD-ALDE de "neopatriotism", exprimându-şi convingerea că "românii vor trimite patrioţi în următorul Parlament European, căci s-au săturat de cei care îşi denigrează ţara".

"România este ţara mea şi atât timp cât eu o voi reprezenta în Parlamentul European nu voi permite nimănui să spună minciuni despre ea! România este stat de drept. O mai spun încă o dată: România este stat de drept! Cu toate acestea, imaginea pe care anumite partide româneşti încearcă să o proiecteze în spaţiul public este total diferită. Interesele electorale ale liderilor Opoziţiei şi interesele politice ale unor partide europene fac ca imaginea justiţiei din România să fie prezentată în mod eronat. Cei care reclamă în Europa nerespectarea de către România a statului de drept sunt aceiaşi care în ţară fac presiuni asupra justiţiei, încercând să influenţeze sistemul juridic pentru condamnarea, chiar fără probe, a anumitor politicieni sau dimpotrivă fac presiuni asupra justiţiei de clemenţă faţă de anumite persoane aflate în cercul lor de influenţă. Atunci când membrii Opoziţiei din România sesizează anumite aspecte care li se par neconforme cu legea, ar trebui ca în primul rând ei să se oprească din a o mai încălca prin presiunile pe care le fac asupra justiţiei", a declarat Zoană.

În acelaşi timp, europarlamentarul i-a invitat pe membrii PE să „aplice şi în ţările lor tratamentul pe care îl aplică României”.

"În România se respectă statul de drept. Toţi românii sunt pentru respectarea legii şi a neintervenţiei politicului în justiţie. Toţi românii sunt pentru încetarea abuzurilor din justiţiei. Toţi românii sunt împotriva corupţiei. În acest context, fac un apel public pentru întreaga Europă: încetaţi presiunile pe justiţia din România! Aplicaţi şi în ţările dumneavoastră tratamentul pe care îl aplicaţi României. România merită mai mult! Românii merită să fie reprezentaţi de patrioţi în următorul Parlament European, s-au săturat de cei care–şi denigrează ţara!", a precizat eurodeputatul.

În timpul dezbaterilor din cadrul PE, în contrapartidă celor spuse de Gabriela Zoană, o serie de europarlamentari s-au arătat extrem de îngrijoraţi de situaţia din România, unii dintre ei chiar aducând în discuţie declanşarea "opţiunii nucleare" (art. 7 din Tratatul UE) împotriva ţării noastre, în cazul în care planurile PSD-ALDE vor continua în aceeaşi direciţe. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne