Dan C. Mihăilescu, despre ultimul roman al lui Evgheni Vodolazkin: Eu cred că "Aviatorul" este sufletul rus

Se încarcă player-ul...

„Pentru a înţelege mai bine Aviatorul, trebuie să avem aproape trei cărţi”, a început Dan C. Mihăilescu prezentarea ultimului roman al îndrăgitului scriitor rus, lansat ieri la Humanitas Cişmigiu, în prezenţa autorului.

Avem nevoie de Arhipelagul lui Soljeniţân. Apoi de Kolîma lui Şalamov, acea istorie a dezumanizării totale, în care autorul spune că nimic nu iese nevinovat, nepângărit, nedezumanizat din lagăr şi „să te ferească Dumnezeu să ştii cât de mult rău poate să facă cel mai bun om”, a mai spus Dan C. Mihăilescu.

În al treilea rând, criticul recomandă, ca o cheie pentru Aviatorul şi pentru sufletul rus de astăzi, cartea Svetlanei Alexeievici, Vremuri second-hand, care este „uluitoare, dărâmătoare şi ucigătoare de orice speranţă” pentru cel care mai crede „că se poate reforma sufletul rus care îl adoră pe Putin, astăzi”.

Laur şi Aviatorul, a mai afirmat Dan C. Mihăilescu sunt, dincolo de roman, de naraţiune şi personaje, cărţi despre sufletul rus, e un roman despre vinovăţie, nevinovăţie, despre inocenţa vinovată. Aşa este şi Innokenti, personajul principal al romanului Aviatorul, un inocent care a ucis un om pentru că, precizează criticul român, sufletul rus este un suflet paradoxal.