Dosarul Revoluţiei. Vlad Ciobanu: "Sistemul cu care ne confruntăm este emanaţia directă a regimului Ceauşescu. Este un cancer"

Se încarcă player-ul...

România a fost din nou condamnată de CEDO în dosarul Revoluţiei, în timp ce în ţară, cu puţin timp înainte de această decizie, Parchetul General a decis, în mod surprinzător, clasarea dosarului.

"Sunt bucuros că s-a dat această sentinţă. Ea are o valoare morală", a declarat Vlad Ciobanu, vicepreşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie, adăugând că toate tergiversările care au vizat dosarul Revoluţiei sunt posibile pentru că "întregul sistem cu care ne confruntăm nu este emanaţia Revoluţiei aşa cum se spune, este emanaţia directă a regimului Ceauşescu, este o prelungire a regimului Ceauşescu, este un cancer pe care acel regim a reuşit să îl infiltreze".

"Iată, astăzi, după 26 de ani, noi încă ne luptăm cu acel sistem. Lupta aceasta nu a încetat. Este grav pentru că în spatele acestui ecran, reprezentat de această confruntare dintre noi şi Sistem, se află vieţi distruse şi mă refer la cei care au murti, la urmaşii lor... este multă suferinţă", a adăugat Vlad Ciobanu.