Elena Udrea: "Lupta a fost grea, dar nu am cedat"

Elena Udrea: "Lupta a fost grea, dar nu am cedat"

Se încarcă player-ul...

Prezidenţiabilul PMP Elena Udrea a catalogat vineri campania electorală drept una "mizerabilă", în care a fost ţinta unor "atacuri murdare, nedovedite", cu acuzaţii halucinante, la care ea "a rezistat."

"Lupta a fost grea, dar nu am cedat. Am crezut în viziunea mea pentru România. M-am aşteptat ca această campanie să fie una grea, cu atacuri. Nu m-am aşteptat la una atât de mizerabilă, în care ţinta tuturor atacurilor să fiu eu, Elena Udrea, una în care să fiu ţinta atacurilor murdare, nedovedite, care au însemnat acuzaţii dintre cele mai halucinante până la plângeri penale făcute de oamenii lui Voiculescu aflaţi în puşcărie, la acţiuni profesionist lucrate împotriva mea de manipulare, ca cea în care în Germania pe site-uri neasumate apoi preluate mi-a fost legat numele de cazul EADS sau acea acţiune de filaj din februarie, la Paris, în care n-am înţeles foarte bine ce vină mi se aduce. M-am luptat cu adversari politici şi cu oameni care aparţin serviciilor secrete, care s-a implicat în campanie", a declarat Elena Udrea, în cadrul unei conferinţe de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale