Ovidiu Raeţchi îl interpelează pe Gabriel Oprea cu privire la abuzurile Jandarmeriei

Ovidiu Raeţchi îl interpelează pe Gabriel Oprea cu privire la abuzurile Jandarmeriei

Se încarcă player-ul...

Deputatul de Diaspora, Ovidiu Raeţchi a depus luni în Parlament o întrebare adresată vicepremierului Gabriel Oprea, cu privire la abuzurile comise de Jandarmerie şi Guvern cu ocazia vizitei vicepremierului chinez Zhang Gaoli la Bucureşti. Gaoli este acuzat de crime împotriva umanităţii şi genocid pentru rolul pe care l-a jucat în persecutarea mişcării spirituale Falun Gong, persecutată în China din 1999.

Săptămâna trecută redacţia Epoch Times a avut interzis la Guvern atunci când delegaţia chineză a fost prezentă la Palatul Victoria, în ciuda acreditărilor permanente pe care le aveau reporterii.

Jandarmeria Bucureşti n-a reuşit nici ea să scape cu obrazul curat. Un român, aderent al mişcării Falun Gong, a încercat să demonstreze ridicând un banner în momentul apariţiei delegaţiei chineze lângă Guvern.

Tânărul, de altfel paşnic, a fost ridicat înainte de a protesta şi băgat în duba Jandarmeriei şi ţinut incommunicado (i s-a confiscat temporar telefonul) de către jandarmi. 

3 ore mai târziu, tânărul, pe nume Vlad Negrilă, a fost ridicat brutal încă odată, tot la Palatul Victoria, din faţa camerei de filmat a reporterilor Epoch Times, în timp ce dădea un interviu (la invitaţia redacţiei noastre) cu privire la tratamentul la care fusese supus dimineaţă. Protagoniştii au fost aceeaşi jandarmi, deşi de această dată tânărul nu încerca să protesteze, ci doar să răspundă la întrebările reporterilor.

Tânărului i s-a comunicat primirea unei amenzi contravenţionale de 5 sute de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale