Silvicultori din toată ţara au pichetat miercuri Parlamentul, indignaţi atât de salarizarea şi condiţiile de muncă din domeniu cât şi de o serie de proiecte legislative aflate pe agenda aleşilor ţării. Unul dintre aceste proiecte, avându-i ca iniţiatori pe mai mulţi deputaţi PSD, printre care pe Liviu Dragnea, vizează modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, prin care se urmăreşte împroprietărirea anumitor unităţi de cult, care au avut, atenţie, nu în proprietate, ci în folosinţă sau administrare terenuri forestiere de până la 30 ha.
"Am venit să cerem Parlamentului să nu dea curs unui proiect de lege prin care se doreşte constituirea dreptului de proprietate pentru unităţile de cult care, ATENŢIE, nu au avut niciodată în proprietate aceste suprafeţe ci doar în administrare şi în folosinţă, date la un moment dat tot de stat pentru o durată temporară şi pentru realizarea unor scopuri foarte precise. (...) Trăim din păcate în România şi România tinde să devină ţara tuturor imposibilităţilor!", a explicat pentru Epoch Times liderul Federaţiei Sindicatelor Silva, ing. Silviu Geană.
Bla Bla Silvic