2012 – anul Ion şi Doina Aldea-Teodorovici

În anul 2012, declarat de Guvern Anul Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, atât în Republica Moldova cât şi peste hotare, vor fi organizate mai multe evenimente culturale de comemorare a 20 de ani de la moartea tragică a celor doi interpreţi.

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia „Infotag”, preşedintele Asociaţii „Două inimi gemene”, fiul regretaţilor artişti, Cristofor Aldea-Teodorovici, a menţionat că scopul tuturor manifestărilor culturale este de a promova muzica părinţilor săi şi de a le continua viaţa prin creaţiile lor muzicale.

„Pe data de 20 aprilie la Palatul Naţional va fi organizat un spectacol la care vor participa interpreţii Valentin Boghean, Tatiana Cerga, Ion Raţă, Olia Tira, care vor interpreta piesele părinţilor mei aşa cum le simt ei. De asemenea, în cadrul spectacolului voi susţine un recital în duet cu interpreta Adriana Rusu”, a spus Cristofor Aldea-Teodorovici.

El a mai relatat că, în luna octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, va fi organizat un spectacol la care vor participa interpreţi din România, care au apreciat creaţiile lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Anul 2012 va culmina cu Festivalul „Două inimi gemene”, care în acest an este la a X-a ediţie.

Totodată, pe parcursul anului va avea loc un turneu al duetului Cristofor Aldea-Teodorovici şi Adriana Rusu în raioanele din R.Moldova, dar şi în afară ţării, inclusiv în România. „În special, vom organiza concerte în oraşele în care au concertat şi părinţii mei”, a precizat sursa citată.

Mama Doinei Aldea-Teodorovici, Eugenia Marin, a menţionat că în programul acţiunilor programate pentru acest an se înscrie şi dezvelirea, la 7 aprilie, la cimitirul central din strada Armenească din Chişinău, a monumentului lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.

Tot în anul 2012 va fi lansat un site al lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici şi un DVD cu muzica lor; va fi editată o carte şi realizat în film documentar despre viaţa şi activitatea celor doi interpreţi.

Precizăm: Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au decedat în octombrie 1992, în urma unui accident rutier în România.