24 de state europene trimit o notă de protest Statelor Unite pentru presiunile de a opri Nord Stream 2

Instalaţii aparţinând proiectului Nord Stream
Instalaţii aparţinând proiectului Nord Stream (SEAN GALLUP/GETTY IMAGES)

Douăzeci şi patru din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au transmis o notă de protest Statelor Unite pentru presiunile exercitate asupra proiectului Nord Stream 2.

Citiţi şi Der Standard: consorţiul Nord Stream 2 este condus de un fost agent STASI

Washingtonul a replicat că nu acceptă dominaţia energetică a Rusiei, afirmă surse citate de presa germană şi americană.

Potrivit publicaţiei Die Welt, cele 24 de ţări din cadrul Uniunii Europene au denunţat, într-un mesaj video, presiunile Washingtonului în politicile energetice comunitare. "Putem confirma că pe data de 12 august a avut loc o acţiune la invitaţia delegaţiei UE la Departamentul de Stat american, referitor la politica SUA de sancţiuni. Douăzeci şi patru de state membre UE s-au alăturat iniţiativei, care a a avut loc prin videoconferinţă", au declarat surse diplomatice de la Bruxelles pentru Die Welt.

Nu este clar care sunt cele trei state membre UE care nu s-au alăturat iniţiativei.

Administraţia Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni firmele implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2, lărgind, cu câteva săptămâni în urmă, aria de aplicare a sancţiunilor.

Ambasada SUA din Germania a replicat la nota de protest, avertizând că nu va accepta dominaţia energetică a Rusiei în Europa, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe