A încetat din viaţă luptătorul pentru drepturile omului, disidentul Ion Vianu
Scriitorul şi medicul psihiatru Ion Vianu a încetat din viaţă joi, la vârstă de 90 de ani, la Morges (Elveţia). Anunţul a fost făcut pe Facebook de Vladimir Tismăneanu, care îl descrie pe Vianu drept "un adversar a tot ceea ce ameninţă demnitatea fiinţei umane".
"O veste extrem de tristă. A încetat din viaţă doctorul psihiatru, eseistul, luptătorul pentru drepturile omului, disidentul Ion Vianu. Născut în aprilie 1934 într-o familie de distinşi intelectuali umanişti, doctorul Ion Vianu a fost un adversar a tot ceea ce ameninţă demnitatea fiinţei umane.
A protestat împotrivă utilizării politice a psihiatriei. A semnat Apelul Goma. A fost membru în colegiul de redacţie al revistei Agora. În urmă cu trei decenii, Editura Litera a publicat volumul 'Amintiri în dialog' scris împreună cu Matei Călinescu.
Este, o spun fără ezitare, una dintre marile cărţi ale culturii româneşti. Mare pentru că este atât de sinceră, atât de adevărată. L-am cunoscut şi l-am admirat. A fost un drept. Să se odihnească în pace…", scrie, pe Facebook, Tismăneanu.