"A spiona, spionare" - verb chinezesc de prima conjugare

Prim-ministrul australian Julia Gillard vorbeşte la o conferinţă de presă pe 4 aprilie, în Sydney, Australia.
Prim-ministrul australian Julia Gillard vorbeşte la o conferinţă de presă pe 4 aprilie, în Sydney, Australia. (Cameron Spencer / Getty Images)

Dacă aş fi australian acuma, zău că mi-aş da cuşma pe spate a nedumerire şi m-aş scărpina în cap. Noroc că-s fată simplă, n-am emigrat ca să mă angajez păstor la canguri, aşa că nu beneficiez de cuşmă şi stau nespionată (sper) în ţara mea.

Luni, 28 mai, televiziunea publică australiană a declarat că hackeri chinezi au furat, ţineţi-va bine! nici mai mult nici mai puţin decât planurile clădirii noului sediu al Serviciului Secret Australian. Potrivit televiziunii de stat ABC, chinezii au furat documente care conţin (şi arată) dispunerea cablurilor şi amplasarea serverelor informatice. Şi multe altele. Nu s-a dezvăluit in integrum, probabil pentru că de emoţii şi oroare să nu sucombăm.

Conform realizatorilor emisiuni Four Corners a televiziunii ABC, atacul informatic a fost făcut împotriva unui furnizor care participă la construcţia noului sediu al serviciilor secrete din Canberra. La originea atacului s-a aflat un server din China.

Contextul atacului de spionaj

Australia a fost ţinta a numeroase atacuri informatice în ultimii ani. În 2011, ţineţi-vă bine din nou, NU este o glumă, calculatoarele primului ministru, miniştrilor afacerilor externe şi al apărării au fost piratate. Deşi presa a comentat cu bine-cuvenita îngrijorare respectivele evenimente, guvernul de la Canberra a tăcut chitic. Probabil că după o fază de genul acesta, oricum, ca guvern, nu-ţi mai rămâne foarte mult de comentat. Beijing-ul, în schimb, a negat vehement acuzaţiile, pe care le-a catalogat ca fiind, cităm, "nefondate şi proferate cu un scop foarte precis" - Le Monde.

În marie 2012, a fost rândul Băncii Centrale Australiene să fie piratate. Presa a afirmat atunci că atacurile au fost efectuate de către softuri chineze, în căutarea de informaţii sensibile în sistemul bancar. În 2012, autorităţile au interzis gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei să depună oferta pentru programul naţional de internet pe bande largi, temându-se de riscul unor atacuri cibernetice.

Însă de ce îţi este teamă, tot nu scapi, zice gura lumii. Şi australienii n-au scăpat.

Pierderi datorate atacului de spionaj

Clădirea în valoare de 630 milioane de dolari australieni (aproximativ 606 milioane de dolari americani) urma sa se deschidă în aprilie, dar datorită furtul cibernetic, care creşte riscul ca anti-spionii australieni să fie spionaţi, finalizarea construcţiei va întârzia. Bugetul iniţial a fost depăşit cu mai mult de 40 milioane de dolari australieni.

Consecinţe politice şi diplomatice

Nada. Nada de nada. Nimic. Absolutamente nimic. Australienii par nişte tipi tare relaxaţi şi filozofi.

Marţi, 28 mai, Ministrul de Externe australian a asigurat public lumea că relaţiile cu China nu ar fi afectate de informaţiile din presa despre piratarea de către China a planurilor secrete ale noului sediu care va adăposti Serviciile Secrete ale ţării.

Ministrul Bob Carr a dat asigurări că Guvernul a fost "pe deplin conştient" de ameninţarea atacurilor cibernetice asupra securităţii naţionale. "Nimic din ceea ce este discutat în presă nu ne surprinde", a spus el. El a refuzat să confirme sau să infirme că hackerii chinezi au fost în spatele acestui ultim atac, aşa cum a susţinut respectatul programul de jurnalism de investigaţie Four Corners, difuzat luni seara pe ABC. "Nu voi comenta asupra faptului că chinezii au făcut, sau nu ceea ce se spune" în această emisiune, a declarat ministrul de externe. "Nu vrem să împartă cu lumea şi cu potenţiali agresori ce ştim despre acţiunile lor şi modul în care acestea conduc."

Probabil că australienii or fi rude cu românii. Mai ştim noi pe unul care, la fel ca şi ante-menţionatul domn ministru, "pe deplin conştient" - îi spusese lui o oaie - a stat cuminţel în bâtă, aşteptând ca nişte unii, doi la număr, să vină ca să mi-l omoare. Şi-au venit. Exact cu scopul declarat. Bănuim că ciobănelul nostru n-a ţipat, n-a dat cu parul şi a stat cuminte cât a fost tâlhărit şi omorât. O atitudine de australian.

Măcar americanii ţipă de îi doare gura când sunt atacaţi informatic de China. Şi când americanul ţipă, se aude tocmai până la Pentagon. Ţara răsună şi probabil că băieţii lor cu ochelari de soare a la Kevin Costner iau măsuri.

Oare de ce se lasă australienii hackeriţi în linişte de chinezi)?

"Dragii mei australieni. Sfârşitul lumii vine...." "Fie că finalul va veni din partea unor "zombies", fie că va veni din partea unor fiinţe demonice din iad, va urez succes tuturor"

Cităm sursă neutră, wikipedia. en.

"China este cel mai mare partener comercial al Australiei, în principal ca urmare a cererii puternice a Chinei de minereu de fier, cărbune şi gaze naturale lichefiate. Exporturile către China a ajutat Australia să scape de cele mai grave efecte ale dezastrului economic la nivel global în ultimii doi ani. Multe mari companii miniere australiene se bazează foarte mult pe China şi alte economii mari, în creştere, cum ar fi India, pentru exporturi. Aceste companii includ Fier Fortescue Group, Rio Tinto, BHP Billiton şi Xstrata care au operaţiuni australian majore. China exportă în principal îmbrăcăminte, echipamente de telecomunicaţii şi componente, calculatoare, jucării, cărucioare pentru copii şi echipamente sportive.

Comerţul bilateral dintre cele două ţări s-a ridicat la 105 miliarde dolari în 2010/2011. Exporturile din Australia către China au totalizat 64,8 miliarde de dolari, în timp ce exportul Chinei în Australia a fost în valoare de 41,1 miliarde de dolari în perioada 2010-2011.

Australia a fost o sursă vitală de înaltă tehnologie necesară pentru China, pentru a pune în aplicare pretenţiile sale din Pacificul de Vest, inclusiv tehnologia de bază pentru proiectarea de nave purtătoare de rachete clasa Houbei. La 8 aprilie 2013, cu ocazia unei vizite la Shanghai, prim-ministrul australian Julia Gillard a anunţat că dolarul australian va deveni cea de a treia monedă efectivă, după dolarul american şi yenul japonez care, poate fi convertită direct în yuani chinezesti."

Concluzie (tristă şi nu finală, să sperăm)

Acum 5 luni de zile, australienii au urmărit-o înmărmuriţi pe Doamna lor Prim Ministru consolându-i la televizor:

"Dragii mei australieni. Sfârşitul lumii vine...." "Fie că finalul va veni din partea unor "zombies", fie că va veni din partea unor fiinţe demonice din iad, va urez succes tuturor."

La vremea respectivă declaraţia a fost făcută pentru a promova o emisiune matinală din Australia despre sfârşitul calendarului mayaş.

Şi iacătă că au trecut cinci luni de zile. Iar australienii scapă ieftin. Complet neatacaţi de zombie, doar cu "puţin hacking" chinez.

Am scăpat de apocalipsă şi-am rămas cu China care, după cum rezultă, îşi poate permite absolut, dar absolut orice.

China spionează. Pe australieni, candanieni, americani, pe toată lumea. Ei şi ce?

China îşi omoară cetăţenii pentru a scoate profit de pe organele lor. Ei şi ce?

China ne dă tuturor cu tifla. Ei şi ce?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii