Acordul dintre China şi SUA, Faza 1: China promite, Trump se laudă în campanie

Donald Trump
Donald Trump (Darren McCollester/Getty Images)

Războiul comercial SUA-China va intra miercuri într-o nouă fază mai liniştită, după ce preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He vor semna un acord comercial iniţial care are drept scop creşterea achiziţiilor chineze de produse americane, bunuri agricole, energie şi servicii.

Acordul - numit Faza 1 - este rezultatul a 18 luni de conflict tarifar început de Donald Trump între cele mai mari două economii din lume, care a lovit mărfuri de sute de miliarde de dolari, tulburând pieţele financiare, schimbând lanţuri de aprovizionare şi încetinind creşterea globală.

Se aşteaptă ca Trump şi Liu să semneze documentul de 86 de pagini, la un eveniment la Casa Albă, în faţa a peste 200 de invitaţi din cercurile de afaceri, guvern şi diplomaţie.

O traducere a textului în chineză era încă finalizată târziu marţi seara, după ce Liu s-a întâlnit cu reprezentantul pentru Comerţ Robert Lighthizer.

Donald Trump a început deja să se laude cu acordul comercial care va deveni o piesă centrală a campaniei sale din 2020, în care încearcă obţinerea unui nou mandat.

Elementul central al acordului este un angajament asumat de regimul comunist de a achiziţiona o valoare suplimentară de 200 de miliarde USD în bunuri americane pe parcursul a doi ani pentru a reduce un deficit comercial bilateral american care a atins în 2018 420 miliarde USD.

O sursă informată în ceea ce priveşte acordul a declarat pentru Reuters că Beijingul a promis că va achiziţiona o valoare suplimentară de 80 de miliarde USD în bunuri fabricate în SUA pe o perioadă de doi ani, inclusiv aeronave, piese auto, maşini agricole şi dispozitive medicale.

Beijingul va impulsiona achiziţiile de energie cu aproximativ 50 de miliarde USD, iar serviciile cu 35 de miliarde de dolari, în timp ce achiziţiile agricole vor avea o creştere de 32 de miliarde USD în cei doi ani, toate în comparaţie cu o valoare de referinţă din 2017 a exporturilor americane în China, a spus sursa.

Atunci când este combinat cu 24 de miliarde USD în exporturile agricole din 2017, creşterea anuală de 16 miliarde USD se apropie de obiectivul lui Trump de 40 de miliarde USD până la 50 de miliarde de dolari în vânzări agricole către China.

Deşi acordul ar putea fi un impuls major pentru fermieri, industria aviatică şi cea de construcţii de maşini, analiştii pun la îndoială capacitatea Chinei de a devia importurile de la alţi parteneri comerciali la Statele Unite.

Acordul din Faza 1, încheiat în decembrie, a anulat tarifele americane planificate pe telefoanele mobile, jucăriile şi computerele, laptop-urile fabricate în China şi a redus la jumătate rata tarifară la 7,5% pentru alte bunuri chineze, în valoare de aproximativ 120 miliarde USD, inclusiv televizoare cu ecran plat, căşti Bluetooth şi încălţăminte.

Dar va lăsa în vigoare tarifele de 25% pentru o gamă vastă de 250 de miliarde USD de bunuri şi componente industriale chineze utilizate de producătorii americani.

Lighthizer şi Mnuchin au făcut declaraţii verbale conform cărora SUA şi China pot revizui eventuala eliminare a mai multor tarife după alegerile din noiembrie din SUA, emiţând o declaraţie comună, fără a oferi vreun termen.

Ulterior, Mnuchin le-a spus reporterilor că Trump ar putea lua în considerare reducerea tarifelor dacă cele două mari economii ale lumii se deplasează rapid pentru a parafa un acord în Faza 2.

Acordul ce va fi semnat luni include angajamente din partea Chinei de a interzice transferul forţat de tehnologie americană către firmele chineze, precum şi de a spori protecţiile pentru proprietatea intelectuală din SUA.

Însă, nu abordează principalele reclamaţii ale SUA cu privire la practicile comerciale şi de proprietate intelectuală din China, care au determinat administraţia Trump să preseze Beijingul cerând schimbări, la începutul anului 2017.

Acordul nu conţine dispoziţii privind terminarea subvenţiilor pentru întreprinderile de stat, despre care administraţia americană spune că ameninţă diverse sectoare - de la aeronave la semiconductoare.

De asemenea, nu reuşeşte să abordeze restricţiile comerciale digitale şi regulile oneroase de securitate cibernetică din China care au încurajat firmele tehnologice americane din China.

China a convenit în acordul Faza 1 să-şi deschidă mai larg sectorul serviciilor financiare pentru firmele americane şi să se abţină de la a-şi dilua moneda pentru a creşte competitivitatea produselor sale pe pieţele externe, o practică pe care mecanismele Organizaţiei Mondiale a Comerţului ar fi trebuit să o pedepsească.

China a mai promis să facă asemenea schimbări în trecut. Noul acord încheiat cu Trump prevede un mecanism care să asigure respectarea clauzelor şi reglementarea disputelor. Dacă acestea nu pot fi rezolvate, acordul stipulează reimpunerea sancţiunilor.