"Acordul" Nord Stream 2 nu este o concesie americană, ci o recunoaştere a declinului

Instalaţii aparţinând proiectului Nord Stream 2
Instalaţii aparţinând proiectului Nord Stream 2 (SEAN GALLUP/GETTY IMAGES)

După multe presiuni, intimidări şi o diplomaţie lipsită de transparenţă la adresa aliaţilor săi europeni, Statele Unite par să fi renunţat în cele din urmă la încercarea de a bloca proiectul gigantic Nord Stream 2 cu Rusia. Povestea a fost epică, dezvăluind multe despre relaţiile americane cu Europa şi obiectivele geopolitice ale Washingtonului, dar, în cele din urmă, şi despre declinul istoric al puterii globale a SUA.

De fapt, conducta Nord Stream 2 pe sub Marea Baltică va dubla fluxul actual de gaze naturale ale Rusiei către Germania şi restul Europei.

Citiți și Der Standard: consorţiul Nord Stream 2 este condus de un fost agent STASI

Opoziţia faţă de proiect a escaladat sub administraţia Trump (în ciuda faptului că Trump era demonizat de presa liberală ca un presupus lacheu al Rusiei!) când ambasadorul său în Germania, Richard Grenell, a trimis scrisori de ameninţare companiilor germane şi altor companii europene, avertizându-le că vor fi lovite de sancţiuni dacă vor continua să participe la construcţia conductei proiectului Nord Stream 2.

Lucrările de instalare a conductelor au fost într-adevăr întrerupte după o serie de sancţiuni punctuale, ceea ce spune multe despre alinierea ideologică dintre cee două maluri ale Atlanticului.

Washingtonul a pretins că Rusia ar exploata rolul său strategic de furnizor de gaze naturale prin obţinerea unor concesii din partea Europei. De asemenea, s-a afirmat că Rusia ar "militariza" comerţul cu energie pentru a permite agresiunea faţă de Ucraina şi alte state din Europa de Est.

Cu toate acestea, există o problemă obiectivă fundamentală a americanilor. Declinul empiric al puterii globale a SUA are drept consecinţă faptul că Washingtonul nu mai poate construi o alianţă suficient de puternică pentru a stăvili consolidarea unor asemenea acorduri. Comerţul cu gaz rusesc cu Uniunea Europeană este un exemplu perfect în acest sens.

Biden a început să renunţe la sancţiunile impuse sub Trump. În cele din urmă, după o vizită efectuată de Angela Merkel la Washington, Casa Albă a anunţat că a ajuns la un acord cu Germania ca Nord Stream 2 să meargă mai departe. Financial Times a numit decizia un "armistiţiu". Wall Street Journal s-a referit la ea ca la un "acord" între Washington şi Berlin.

Dar Washingtonul a continuat să acuze Rusia de "militarizare" a comerţului. Casa Albă avertiza că dacă se consideră că Rusia abuzează de relaţiile cu Ucraina şi Europa, atunci Statele Unite vor aplica mai multe sancţiuni Moscovei. Dar toată lumea - inclusiv Rusia - este convinsă că afirmaţia este doar praf în ochi, aruncat pentru a face concesiile mai puţin dezamăgitoare pentru ţările din estul Europei, care se opuneau vehement expansiunii prezenţei Rusiei în lanţul de aprovizionare cu energie al Germaniei.

Un alt factor geopolitic este China. Administraţia Biden a prioritizat confruntarea cu China ca principală preocupare pe termen lung pentru repararea declinului SUA. Aceştia ştiu că, pentru ca Statele Unite să aibă o şansă de a submina China ca rival geopolitic, europenii trebuie să fie aliniaţi la politica americană. Presiunea imensă a lui Trump la adresa europenilor şi a Germaniei, în special, cu privire la bugetele NATO şi alte chestiuni mărunte, a dus la o ruptură fără precedent în "alianţa transatlantică". Cedând în faţa Germaniei în ceea ce priveşte Nord Stream 2, Washingtonul urmăreşte de fapt să îşi consolideze politica anti-China. Aceasta este, de asemenea, o recunoaştere a faptului că SUA nu este capabilă, în momentul acesta, să se confrunte singură cu China.