Adrian Năstase primeşte NUP în dosarul Zambaccian II

Adrian Năstase
Adrian Năstase (Epoch Times România)

Procurorii DNA au decis neînceperea urmăririi penale a fostului premier Adrian Năstase şi a soţiei sale, Dana Năstase, în dosarul „Zambaccian II”.

Ancheta în respectivul dosar viza modul în care fostul prim-ministru ar fi obţinut imobilul din starada Zambaccian, celelalte dosare în care Năstase a fost condamnat având legătură cu alte fapte de natură penală, respectiv importul unor bunuri din China şi lucrări efectuate imobilele din strada Christian Tell şi din localitatea Cornu, nu cu felul în care Adrian Năstase a obţinut imobilul din Zambaccian. De neînceperea urmăririi penale beneficiază şi şi avocata Marieta Anastasescu precum şi alte persoane implicate în acest caz.

Procurorii DNA au cerut de două ori Parlamentului, în 2008 şi 2009, să admită începerea urmăririi penale pe numele fostului premier, fiind refuzaţi în ambele rânduri. În consecinţă, procurorii au ajuns în impas cu ancheta şi, la începutul anului 2014, au dispus neînceperea urmăririi penale în acest dosar, potrivit aceloraşi surse.

Adrian Năstase a primit vestea din închisoare, unde îşi ispăşeşte condamnarea în primul dosar Zambaccian.

Fostul prim-ministru a fost acuzat în dosarul Zambaccian că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de cca. 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Foloasele constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti. Dana Năstase a fost condamnată la 3 ani cu suspendare.

Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". Fostul premier a fost condamnat că în anul 2004 s-ar fi folosit de „influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid'" pentru organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii" cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma sa participe. Năstase a fost închis pe 26 iunie 2012 şi eliberat pe 18 martie 2013, după ce i-a fost admisă cererea de eliberare condiţionată de către Tribunalul Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne