Al doilea mandat istoric al lui Giorgio Napolitano în funcţia de preşedinte al Republicii, în atenţia presei italiene
alte articole
Realegerea lui Giorgio Napolitano în funcţia de preşedinte al Republicii Italiene, pentru un al doilea mandat istoric, se află luni în atenţia tuturor publicaţiilor din Peninsulă.
'Napolitano bis, un nou mandat istoric', scrie La Repubblica de la Roma, care precizează că Napolitano este primul şef al statului italian care obţine un al doilea mandat prezidenţial, eveniment ce 'pune în lumină incapacitatea partidelor politice de a scoate ţara din impasul în care a intrat din cauza crizei economice şi din cauza rezultatului incert al alegerilor generale din 24-25 februarie', în care nicio coaliţie nu a obţinut majoritatea absolută în ambele camere ale Parlamentului.
'Doar Napolitano, în acest moment, poate repara motorul stricat al maşinii politicii italiene. Numai el poate forma un guvern, de care ţara are o nevoie urgentă', scrie fondatorul publicaţiei de la Roma, jurnalistul Eugenio Scalfari.
La Repubblica subliniază declaraţia preşedintelui SUA, Barack Obama: 'Admir decizia lui Giorgio Napolitano de a servi din nou poporul italian ca preşedinte, pentru un al doilea mandat', în timp ce secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat: 'Sunt sigur că, sub conducerea lui Giorgio Napolitano, Italia va reuşi să formeze un guvern stabil'.
'Al doilea mandat istoric al lui Napolitano', scrie La Stampa din Torino, care subliniază că este vorba despre 'o premieră absolută în istoria Republicii Italiene'.
'Noul preşedinte, cel de-al 12-lea, este vechiul preşedinte, cel de-al 11-lea, Giorgio Napolitano. Incredibil!', mai scrie cotidianul torinez, care relevă că Napolitano a fost convins să accepte candidatura pentru un nou mandat de guvernatorii celor 20 de regiuni italiene, care i-au spus: 'Domnule preşedinte, vă rugăm să acceptaţi, pentru că Italia se scufundă'.
După alegerile legislative de la sfârşitul lunii februarie, au urmat 'opt săptămâni de negocieri, sute de întrevederi, reuniuni şi şedinte nocturne şi diurne, care nu au dat niciun rezultat, iar partidele nu au reuşit să găsească un nou preşedinte care să beneficieze de încrederea tuturor politicienilor italieni, de stânga, de dreapta sau de centru', comentează La Stampa.
'Cu tot respectul pentru personalitatea lui Napolitano, tot ceea ce s-a întâmplat în Italia în ultimele săptămâni este un adevărat dezastru pentru forţele politice, dar şi pentru cetăţenii italieni care, în ultimele două luni, au trăit pe propria piele agravarea crizei economice, sociale, politice şi instituţionale', estimează principalul cotidian torinez.
'Realegerea lui Napolitano, un gest, o speranţă', scrie Corriere della Sera din Milano, care adaugă că 'este vorba despre o noutate instituţională absolută în istoria Republicii, speranţa de care ţara avea nevoie pentru a se debarasa de pesimismul din ultimele luni'.
'Giorgio Napolitano i-a încurajat pe italieni prin acest gest generos, iar noi, cetăţenii, va trebui să reîncepem să credem în noi înşine şi în instituţiile ţării', adaugă principalul cotidian milanez.
'Napolitano reales, un bis istoric la Palatul Quirinale' (sediul preşedinţiei Republicii), scrie Il Sole 24 Ore, cotidian economic şi financiar din Milano.
'După realegerea lui Giorgio Napolitano, cei care vor fi chemaţi să guverneze vor trebui să îşi asume responsabilitatea, la fel ca bătrânul, marele preşedinte, pentru a începe să dea răspunsuri concrete, pentru a rezolva problemele cu care se confruntă ţara', relevă cotidianul economic milanez, care adaugă: 'Napolitano îşi dublează mandatul, cu un gest de generozitate fără precedent, pentru a încerca să reconstruiască ţara din ruinele sistemului politic şi pentru a forma un nou guvern stabil'.
'Napolitano, bătrânul preşedinte care va împlini 88 de ani în luna iunie, a fost chemat din nou la datorie pentru a fi arhitectul reconstrucţiei ţării ', este de părere publicaţia amintită.
Dar Napolitano, chiar dacă nu a fost votat de Mişcarea 5 Stele (M5S) a bloggerului Beppe Grillo (care a susţinut un propriu candidat, juristul Stefano Rodota), va trebui să ţină cont 'de nevoia de o schimbare majoră a politicii italiene', necesitate exprimată de M5S, care a cristalizat votul de protest al electoratului italian, obţinând 25,6% dintre preferinţe, la ultimele alegeri generale din februarie, mai semnalează publicaţia amintită.
Cotidianul roman Il Messaggero publică o declaraţie a lui Matteo Renzi, primarul Florenţei, care a spus: 'Evenimentele din ultimele zile au demonstrat că politica italiană va trebui să se schimbe, sau va exploda în mod definitiv'. A sosit momentul 'să facem ceva concret, să realizăm schimbările care până acum au fost numai anunţate', a mai afirmat Matteo Renzi (37 de ani), noul 'star' al Partidului Democrat (PD, de centru-stânga).
'Şi eu am votat pentru Napolitano. Dar este vorba numai despre o amânare a deciziilor importante, deoarece nu exista o altă soluţie. Nu este posibil ca cel de-al doilea mandat al marelui preşedinte să poată dura şapte ani. Napolitano are 88 de ani... Am amânat numai o problemă, până la alegerea adevăratului viitor şef al statului', a estimat şi Laura Puppato, una dintre liderii PD, declaraţie subliniată de publicaţia menţionată.
Ediţia italiană a publicaţiei Huffington Post publică 'Calendarul lui Napolitano', care nu are intenţia 'să mai piardă alt timp preţios'. Luni, la ora locală 17: 00, Giorgio Napolitano va depune jurământul pentru al doilea mandat, în faţa adunării generale a 'marilor electori' care se vor reuni la Palatul Montecitorio de la Roma (sediul Camerei Deputaţilor).
Din acel moment, preşedintele Napolitano va putea începe consultările în vederea formării unui nou guvern. Apoi va putea mandata un nou premier, iar noul executiv va putea depune jurământul până la sfârşitul lunii aprilie. Va trebui să fie un guvern puternic, adevărat, de 'salvare naţională'. Pentru partidele politice, 'recreaţia s-a terminat' şi toţi politicienii italieni vor trebui să îşi asume responsabilitatea, 'aşa cum a făcut, într-un moment dificil, marele preşedinte Giorgio Napolitano', conchide publicaţia menţionată.