Alexandru Tanase are o serie de planuri pentru imbunatatirea activitatii Curtii Constitutionale

Alexandru Tanase, noul presedinte al Curtii Constitutionale, isi propune, pe perioada mandatului de trei ani, sa se concentreze exclusiv asupra jurisdictiei constitutionale, a calitatii hotararilor Curtii Constitutionale, dar si a uniformizarii practicii Curtii.

Totodata, el a declarat pentru Europa Libera ca se va stradui, impreuna cu ceilalti judecatori ai CC, sa stea cat mai departe de toate turbulentele politice.

Alexandru Tanase a mentionat ca nu vrea sa analizeze care este motivul nivelului scazut de incredere al societatii in Curtea Constitutionala, deoarece are alte planuri si prefera sa priveasca spre viitor. El a mai adaugat ca multe din ideile sale privind activitatea CC au fost sprijinite de colegii sai magistrati.

"Este vorba despre aplicarea jurisprudentei Curtii Europene, a practicii internationale si examinarea mai profunda a sesizarilor care vin la Curte. Cu alte cuvinte, sa incercam sa lucram intr-o maniera ca hotararile Curtii sa rezolve situatii si sa dea mai multa claritate cadrului normativ, care este obiectul sesizarilor la Curte", a precizat Tanase.

Acesta a mai evidentiat ca judecatorii trebuie sa se concentreze nu atat pe numarul de sesizari, cat pe calitatea si explicitatea hotararilor Curtii Constitutionale, astfel ca ele sa fie pe intelesul celor care depun, relateaz Publika.TV.

Presedintele CC a mentionat, de asemenea, ca fiecare judecator are punctul sau de vedere, care trebuie tratat cu maxim respect. Totusi, la fel de important este ca "in cadrul discutiilor sa se ajunga la acele formule, care asigura pe de o parte hotarari de compromis, iar pe de alta parte, o coagulare a potentialului Curtii Constitutionale".

Publika.TV aminteste ca Alexandru Tanase a fost ales, ieri, 4 octombrie, in functia de presedinte al Curtii Constitutionale, pe un termen de trei ani.

Pentru el au votat cinci judecatori din sase. Fostul presedinte Dumitru Pulbere a fost demis la 28 septembrie, pe motiv ca ar fi facut declaratii politice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe