Ambasada americană din Kabul va fi abandonată şi ultimele forţe de pază retrase

Mulţimi de afgani încercând să ajungă pe aeroportul din Kabul, august 2021
Mulţimi de afgani încercând să ajungă pe aeroportul din Kabul, august 2021 (Wakil KOHSAR AFP / Getty Images)

Parte a planului iniţial al administraţiei Biden pentru extragerea completă a trupelor americane din Afganistan era autorizarea unei forţe de securitate de aproximativ 600 de puşcaşi marini pentru a păzi masivul complex al ambasadei SUA în Kabul. Acest lucru a fost anunţat în primăvara trecută - cu mult înainte de evenimentele haotice de evacuare din această lună, în timpul cărora toţi diplomaţii şi militarii s-au retras în grabă la limita aeroportului internaţional Hamid Karzai.

Cu toate acestea, miercuri, în cadrul unui briefing de presă al Pentagonului, un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării a confirmat că ambasada va fi complet abandonată.

"După ce armata SUA părăseşte Kabul la 31 august, niciun american nu va păzi ambasada SUA din Kabul, o fortăreaţă care a costat 800 milioane dolari", a transmis Lucas Tomlinson de la canalul Fox News.

Aşa cum a analizat recent Forbes, contribuabilii americani au plătit 1,5 miliarde USD pentru a construi complexul şi a-l menţine la scurt timp după invazia americană din Afganistan, imediat după 11 septembrie, în 2001, deşi majoritatea estimărilor o ridică în mod obişnuit la valoarea de 800 milioane USD.

De săptămâna trecută, activităţile ambasadei s-au mutat la aeroport, deşi se pare că ar exista o forţă obscură de securitate minimă a SUA care încă o păzeşte şi are sarcina de a distruge orice echipament secretizat rămas, astfel încât să nu fie lăsat pe mâinile talibanilor.

Rapoartele recente au indicat că atât Rusia, cât şi China intenţionează să menţină operaţionale ambasadele lor în Afganistan, săptămâna trecută ambele ţări confirmându-şi intenţia, de asemenea, în timp ce China a semnalat că intenţionează să „recunoască” în mod formal talibanii drept guvernul legitim al Afganistanului.