Amnesty: Transferurile iresponsabile de arme către Irak au susţinut atrocităţile comise de Statul Islamic

Transferurile iresponsabile de arme către Irak de-a lungul deceniilor au permis grupului terorist Statul Islamic să îşi desfăşoare atrocităţile, conform unui raport al Amnesty Internaţional. Statul Islamic foloseşte arme şi muniţii din cel puţin 25 de ţări.
Membri ai grupului jihadist Statul Islamic.
Membri ai grupului jihadist Statul Islamic. (Captură Foto)

Într-un raport publicat marţi, grupul Amnesty Internaţional, care îşi are sediul la Londra, a declarat că imensele cantităţi de arme de producţie internaţională capturate de grupul jihadist Statul Islamic, atunci când a ocupat oraşul irakian Mosul în 2014, au fost folosite pentru a ocupa alte zone şi pentru a comite crime împotriva civililor.

“Reglementarea slabă şi lipsa monitorizării imenselor fluxuri de arme care au intrat în Irak în ultimele decenii au oferit Statului Islamic şi altor grupuri înarmate un acces fără precedent la puterea armelor de foc”, a susţinut într-o declaraţie Patrick Wilcken, cercetător la Amnesty Internaţional.

Gruparea jihadistă a capturat importante cantităţi de arme după preluarea controlului asupra unor baze ale armatei şi ale poliţiei irakiene la Fallujah, Saqlawiya şi Ramadi (în vestul Irakului), Tikrit (în nord), precum şi în Siria.

Inventarul realizat de Amnesty în ceea ce priveşte armele utilizate de Statul Islamic include puşca de asalt de producţie rusească Kalaşnikov, precum şi o gamă largă de alte arme, inclusiv puşti produse în Irak, SUA, China, Germania şi Belgia. De fapt, conform inventarului, Statul Islamic foloseşte arme şi muniţii din cel puţin 25 de ţări.

În ceea ce priveşte armele de calibru mic, jihadiştii luptă cu arme Tabuk, de fabricaţie irakiană, Bushmaster E2S de fabricaţie americană, CQ chineză, G36 germană sau FAL belgiană, conform Agerpres.

Grupul pentru drepturile omului a cerut tuturor statelor să adopte reguli stricte când vine vorba de livrarea de arme către Irak.

De asemenea, Amnesty a cerut ţărilor să impună un embargou în privinţa livrării de arme către forţele guvernului sirian precum şi către grupurile înarmate din opoziţie care ar fi implicate în comiterea de crime de război.

“Consecinţele transferurilor iresponsabile de arme către Irak şi Siria şi confiscarea lor ulterioară de către Statul Islamic ar trebui să fie un semnal de trezire pentru exportatorii de arme din întreaga lume”, a declarat Wilcken.

Civili ucişi în loviturile coaliţiei din Siria

Un grup care monitorizează războiul din Siria a raportat că 26 de civili au fost ucişi în loviturile aeriene suspectate că ar fi fost desfăşurate de coaliţia condusă de SUA ce luptă împotriva Statului Islamic, susţine Deutsche Welle.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Londra şi care se bazează pe o reţea de contacte pe teritoriul sirian, a raportat că loviturile asupra satului Al-Khan – situat în nord-estul ţării şi care este controlat de Statul Islamic – au provocat victime doar în rândul civililor, conform agenţiei de ştiri AFP.

În plus, coaliţia condusă de SUA a negat luni că avioanele sale de luptă au desfăşurat raiduri aeriene asupra unei tabere militare siriene în 6 decembrie. În timpul acelor raiduri au murit cel puţin 3 soldaţi sirieni.

Coaliţia condusă de SUA desfăşoară atacuri aeriene asupra poziţiilor Statului Islamic din Irak şi Siria de peste un an, în timp ce Rusia şi-a început propria campanie de atacuri aeriene la sfârşitul lunii septembrie, în coordonare cu regimul sirian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe