ANAF a început să ia la control averile celor ce epatează cu luxul

Casa lui Dan Finuţu din Buzescu.
Casa lui Dan Finuţu din Buzescu. (Facebook)
Loredana Diacu
10.08.2015

Aşa cum au promis, inspectorii ANAF au început să ia la control averile "personale care îşi afişează bogăţia, dar nu pot să o şi justifice." În pofida faptului că maneliştii, printre cei mai vizaţi de astfel de verificări, având în vedere luxul ostentativ pe care-l afişează, au ameninţat că vor părăsi ţara dacă li se cer impozite, inspectorii au trecut la treabă şi au verificat deja 313 averi.

Potrivit unui comunicat remis de ANAF Epoch Times, cele mai multe persoane au fost verificate în Ilfov - 34 - şi în Bucureşti - 31. Verificări au avut loc în toată ţara, următoarele judeţe în topul averilor controlate fiind Suceava, Buzău şi Tulcea.

ANAF nu a anunţat încă rezultatele acestor verificări, iar inspectorii mai au, oricum, foarte mult de lucru, dacă vor să verifice averile tuturor celor ce afişează lux ostentativ. În Bucureşti, la mai fiecare stop pot fi văzute numeroase maşini de lux, iar vilele, una mai înaltă ca alta, sunt din abundenţă în Băneasa-Pipera. De altfel, în toată ţara diverşi interlopi conduc maşini siderant de scumpe în timp ce plătesc impozite zero barat şi mulţi funcţionari de stat afişează un lux incompatibil cu funcţia.

Mai mult, pe teritoriul României există chiar localităţi - precum satul Buzescu - unde de-a lungul şoselei, locuitorii şi-au construit palat lângă palat, unul cu mai multe turle ca altul. Una din cele mai celebre case din acest sat rămâne casa lui Dan Finuţu (acum decedat), copie fidelă după sediul Judecătoriei din Caracal. De altfel, şi cavoul pe care familia i l-a construit lui Finuţu, este tot o copie a respectivei judecătorii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor