Ar trebui să fim îngrijoraţi de următoarea apocalipsă (digitală)?

(Sean Gallup / Getty Images)

In spaţiul public apare deseori tema apocalipsei. Unele "apocalipse" sunt fictive - grozave pentru lobby-ul corporatist şi ambiţia politică, altele sunt exagerate ca o schemă de "îmbogăţire rapidă" care dispare fără explicaţii.

Dar avertizările privind adevăratele apocalipse, cele care reprezintă o ameninţare reală la adresa civilizaţiei, ajung rareori la tipar. La urma urmei, există o diferenţă între frică şi teroare, şi niciun politician sensibil nu doreşte să declanşeze panica.

Societăţile construite pe baza tehnologiei devin vulnerabile la erorile acesteia în acelaşi mod în care imperiile din deşert se tem de cerul fără nori.

În ritmul în care evoluează civilizaţia umană, o adevărată catastrofă digitală ar provoca probabil un eveniment tip 'Anul Zero', o epocă definită de întunericul digital.

Dacă s-ar pierde date importante - active şterse şi date de identitate distruse - ar avea loc o resetare a civilizaţiei. Cu toate acestea, ar fi o prostie să ne imaginăm că fiinţele umane îşi pot reveni la fel de repede precum un sistem de operare al unui computer.

Omenirea a mai fost aproape de o calamitate digitală înainte, dar nu de când s-a instalat în Silicon Valley.

Revoluţia digitală a avut loc în decursul unei singure vieţi, iar noi ne aflăm în poziţia dificilă de a dori să îmbrăţişăm tehnologia fără a sfârşi prin a fi prizonierii acesteia.

În timp ce suntem ocupaţi să evităm capcanele virtuale puse de guvern, trebuie să avem grijă să păstrăm disponibilizările în cadrul societăţii pentru a ne proteja împotriva perioadelor inevitabile de eşec digital. La urma urmei, o săptămână fără energie electrică este suficientă pentru a ruina oraşele avansate.

Următoarea apocalipsă digitală nu va fi oprită de echipe de programatori transpiraţi, cu ochii roşii şi tremurând în vacarmul camerelor cu servere ale lumii.

Bug Y2K

Unii dintre noi sunt suficient de bătrâni pentru a-şi aminti când o greşeală nevinovată din zorii erei computerelor a creat panică în 1999.

"Bug Y2K" a fost o simplă eroare în manipularea datelor în timpul calculelor, când datele din patru cifre erau trunchiate în două cifre pentru a economisi spaţiu. Acest lucru a fost în regulă din 1960 până în 1999, dar pe măsură ce se apropia anul 2000, programatorii au trebuit să înceteze să mai amâne şi să corecteze eroarea care ameninţa securitatea a tot ceea ce se întâmpla, de la sistemul bancar la centralele nucleare, avioanele de linie, maşinile de fabrică şi lumea comercială, în timp ce sistemele de sateliţi şi GPS-ul reprezentau un risc fizic pentru siguranţă.

În această perioadă, industria tehnologică era toată pe mare, reparând microcrăpături pe un vas de croazieră. A fost o apocalipsă ciudată pentru că, dacă nu erai programator, nu aveai ce să faci.

Spre deosebire de mantra "înngenunchierii" a schimbărilor climatice, decembrie 1999 s-a încheiat cu un fatalism aproape extrem, culminând cu o petrecere masivă sub podul Sydney Harbour Bridge (cel puţin în Australia).

Mulţimea era acoperită de paiete, beţe luminoase de neon şi bentiţe scandaloase cu inimioare şi şampanie. Cei mai mulţi se aşteptau ca oraşul lor să se întunece, iar computerele lumii să tuşească şi să moară.

Nu a fost aşa. Acei programatori au lucrat până la ultimul ticăit de ceas de la miezul nopţii. Podul a erupt în expolozii colorate de praf de puşcă. Apocalipsa a fost atât de lipsită de evenimente încât, după 22 de ani, există articole care resping în mod greşit pericolul.

Nimeni nu a avut nimic de câştigat de pe urma bug-ului Y2K. A fost un parazit exterminat fără milă de fiecare guvern. (Shhhh. Să nu vorbim despre problema anului 2038).

Următoarea apocalipsă digitală ar putea duce la o "mare resetare"

Dacă următoarea apocalipsă digitală mult profetizată se va dovedi avantajoasă pentru cei care speră să "reseteze" economia globală, datele noastre ar putea fi sacrificate pentru a servi "marelui bine".

O pierdere catastrofală de date ar necesita un "sistem echitabil" de recuperare - o "redistribuire" a activelor, ca un copil care răstoarnă o tablă de Monopoly, doar pentru ca părinţii să pună casele la loc "în mod echitabil" pe toate pătratele, indiferent cine le-a cumpărat. Cele aflate în litigiu sunt dăruite băncii. În funcţie de datoria unei naţiuni, este probabilă iertarea împrumuturilor în schimbul achiziţionării de proprietăţi.

O apocalipsă digitală de această amploare ar apărea probabil din cauza unor daune fizice aduse celor mai mari ferme de servere din lume, mai degrabă decât din cauza unui război cibernetic. Este mult mai eficient să tai un cablu sau chiar să susţii un eveniment natural precum evenimentul Carrington din 1859.

O reţea energetică instabilă, deşi nu ar fi distructivă în mod permanent, ar induce perioade de interferenţă digitală care ar putea modifica dependenţa noastră de soluţiile de înaltă tehnologie din economie.

În lumea reală, comercianţii cu amănuntul trec rapid la cash după o oră de pană de curent.

Dacă comunitatea tehnologică este sinceră cu publicul, următoarea apocalipsă digitală nu va fi reprezentată de atacuri rău intenţionate din partea prietenilor noştri din Coreea de Nord. Nu va fi un gremlin din anii '70 care să mestece cablurile şi nici un prinţ nigerian cu o rudă recent decedată.

Apocalipsa noastră va fi condusă în sălile Parlamentului, proiectate de lobbyişti şi politicieni care transformă rapid lumea digitală într-un bloc de închisoare intangibil.

Pierderea controlului cetăţeanului asupra domeniului digital, înlocuit de dorinţele statului, este o apocalipsă din care omenirea nu-şi poate reveni vreodată. Ar fi sfârşitul Edenului pieţei libere care a forjat cele mai mari realizări tehnologice ale noastre.

În locul său, vom găsi o cursă a înarmării a controlului care se extinde în gândurile noastre şi sub pielea noastră.