Armand: Un raport de la Finanţe relevă prejudiciul uriaş adus Primăriei Capitalei în derularea contractului cu Romprest

Clotilde Armand(USR)
Clotilde Armand(USR) (Florin Chirila/Epoch Times)

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat joi, că, după Curtea de Conturi şi ANRSC, o nouă instituţie a statului îi dă dreptate. Edilul a prezentat, joi, un raport al Ministerului de Finanţe din care rezultă că fostele administraţii au provocat un prejudiciu uriaş primăriei prin modul în care s-a derulat contractul cu Romprest, respectiv suma de 243.896.931 lei.

„Nu ştiu dacă vă mai amintiţi însă primul lucru făcut atunci când am intrat în primărie a fost să încep un audit la Primăria Sectorului 1. În urmă cu 8 luni de zile am solicitat Ministerului de Finanţe (condus la vremea aceea de dl. Florin Cîţu) să ne ajute şi să trimită o echipă de inspecţie de la Direcţia Economico-Financiară pentru a verifica gestiunea fondurilor publice din Sectorul 1. Astfel, timp de 6 luni de zile Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului de Finanţe a verificat ce s-a întâmplat cu fondurile publice din Sectorul 1. Iar astăzi a sosit procesul verbal al controlului şi recunosc că nu mă aşteptam ca dimensiunea furtului din bani publici în Sectorul 1 să fie la acest nivel. Controlul inspectorilor de la Finanţe a scos în evidenţă contractul de delegare a gestiunii prestări servicii de salubrizare J077/S/30.08.2008 cu Compania Romprest Service S.A.”, a scris Armand, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, edilul prezintă şi câteva date ale controlului pe care le consideră „relevante” şi despre care afirmă că „ar trebui luate în seamă de toate autorităţile şi instituţiile abilitate”. Le prezentăm mai jos:

- ’’Contractul de delegare a fost atribuit printr-o procedură pe care Sectorul 1 a pregătit-o şi derulat-o cu nerespectări flagrante ale prevederilor legale, în scopul explicit de a atribui contractul către Romprest, procedura de atribuire nefiind altceva decât o formalitate. Încheiat şi derulat în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale, inclusiv în ceea ce priveşte tarifele facturate de Romprest şi plătite de Primăria Sector 1 din fonduri publice fără bază legală şi contractuală’’;

- ’’Prin Actul adiţional nr. 11, fără număr de înregistrare la Primăria Sectorului 1 şi la Romprest, încheiat în data de 16.09.2019, tarifele au fost modificate în sensul creşterii, fără bază legală şi/sau contractuală’’;

- ’’Consecinţa economică este reprezentată de prejudicii aduse fondurilor publice din bugetul local al Sectorului 1 în valoare de 243.896.931 lei. Sectorul 1 va recupera creanţa bugetară în valoare de 243.896.931 lei, de la Romprest şi de la persoanele răspunzătoare’’;

- ’’Astfel spus, Romprest reclamă că Sectorul 1 nu ar raporta toate sumele pe care Romprest consideră că Sector 1 le-ar datora către Romprest. Ori, în contextul în care Sector 1 a plătit către Romprest fără bază legală şi contractuală, în sarcina Romprest regăsindu-se o creanţă a bugetului local în valoare de 243.896.931 lei, reclamaţia Romprest, conform căreia Sector 1 nu ar raporta toate ca plăţi restante valoarea tuturor facturilor emise, nu poate fi luată în calcul’’;

- ’’Faptele descrise mai sus, efectuate cu nerespectarea prevederilor legale pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de art. 242 şi art. 297 din Codul Penal’’.

La finalul postării sale, Clotilde Armand anunţă că va înainta procesul verbal către DNA, iar Direcţia Economico-Financiară la rândul său va trimite raportul către organele de urmărire penală.

„Aceasta este realitatea, dragi locuitori. Pe cifre, pe date şi pe fapte. Dacă unii au preferat să ascundă gunoiul sub preş, vă anunţ că noi am început de când am sosit în primărie o curăţenie sănătoasă. Voi înainta procesul verbal către DNA pentru că există deja un dosar. De asemenea, Direcţia Economico-Financiară a înaintat către organele de urmărire penală raportul. Cine trebuie să plătească pentru acest jaf din bani publici trebuie să o facă. Politicieni, funcţionari şi diverse autorităţi care au ales să nu vadă realitatea. Nimic din ce facem nu este în zadar. Chiar dacă compania de salubrizare continuă şantajul lăsând voit gunoiul pe străzile din Capitală, noi vom merge până la capăt.

PS: Am uitat să vă spun ceva important: Ministru de Finanţe interimar este tot dl. Cîţu. Iar procesul verbal al controlului efectuat de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară avea nevoie şi de semnătura lui sau de aprobarea lui. Mulţumim”, a conchis edilul Sectorului 1.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne