"Aşa nu se mai poate! Tăiaţi pensiile speciale" - protest la Guvern

Foto
Foto (Declic)

Reprezentanţii comunităţii Declic anunţă un protest pentru tăierea pensiilor speciale. Evenimentul este programat să aibă loc miercuri, 7 decembrie, de la ora 12.00, în faţa clădirii Executivului.

"Guvernul şi-a asumat prin PNRR desfiinţarea pensiilor speciale până pe 31 decembrie 2022. Mai e puţin până la finalul anului şi politicienii ne duc cu vorba. Aşa nu se mai poate! Le cerem public să îşi respecte promisiunea cu care au câştigat alegerile!", transmit reprezentanţii Declic pe pagina evenimentului.

Redăm integral anunţul organizatorilor:

Te aşteptăm miercuri, 7 decembrie, de la ora 12.00, la Guvern. Vom intra, pe rând, în audienţă la Guvern şi vom cere tăierea acestor privilegii nesimţite.

Ce vom face? În timp ce unii dintre noi vom fi în audienţă, ceilalţi vor ţine mesajul "Tăiaţi pensiile speciale", lung de 10 metri. Fiecare dintre noi va ţine câte o literă uriaşă în mâini.

Aşa, vom ocupa trotuarul din faţa Guvernului şi tot programul de audienţe pentru ziua de miercuri. Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât mesajul nostru va fi mai puternic.

Hai şi tu la cea mai mare mobilizare a cetăţenilor, să le transmitem împreună politicienilor: "Tăiaţi pensiile speciale".

Înscrie-te la eveniment şi adu-ţi cu tine prietenii! Cu cât suntem mai mulţi, cu atât mesajul nostru se va vedea mai bine.

De ce facem asta? Guvernul şi-a asumat prin PNRR desfiinţarea pensiilor speciale până pe 31 decembrie 2022. Mai e puţin până la finalul anului şi politicienii ne duc cu vorba. Aşa nu se mai poate! Le cerem public să îşi respecte promisiunea cu care au câştigat alegerile!

Acţiunea face parte din campania "Eliminaţi pensiile speciale". Dacă nu ai semnat petiţia, o poţi face aici.

Unde? În Piaţa Victoriei, pe strada Paris, intersecţie cu Str. Duiliu Zamfirescu, pe la intrarea C în Guvern.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne