Atacul, Memorialul şi tăcerea

Se împlinesc 60 de ani de la ceea ce s-a numit Atacul de la Berna, când cinci tineri români anti-comunişti au ocupat Legaţia română din Elveţia (Berna), pentru a determina autorităţile de la Bucureşti să elibereze din închisori câţiva luptători anti-comunişti de frunte, din Ardeal, dar şi pentru a atrage atenţia lumii asupra tragediei pe care o trăia poporul român.
Memorialul Victimelor Comunismului şi Represiunii Comuniste, Sighet (Epoch Times România)
L.M.
13.02.2015

Serile rezistenţei

Se împlinesc 60 de ani de la ceea ce s-a numit Atacul de la Berna, când cinci tineri români au ocupat Legaţia română din Elveţia (Berna), pentru a determina autorităţile de la Bucureşti să elibereze din închisori câţiva luptători anti-comunişti de frunte, din Ardeal, dar şi pentru a atrage atenţia lumii asupra tragediei pe care o trăia poporul român.

Un eveniment care a uimit Vestul şi a înfuriat Estul. A înfierbântat destul de mult timp presa (occidentală, bineînţeles), ba chiar şi imaginaţia unor producători de film.

Memorial şi semne de întrebare

Episodul, lăsat într-o voită/neglijentă uitare astăzi, ca multe alte momente asemenea, nu a trecut totuşi nesemnalat de către Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, organizatorii unui memento, în cadrul Serilor Rezistenţei. S-a proiectat filmul Atacul de la Berna, realizat de Lucia Hossu Longin, care a acoperit în bună parte ceea ce se ştie despre acest moment inedit. Organizatorii au lăsat apoi libertatea unor discuţii libere cu sala. S-a discutat puţin despre Oliviu Beldeanu, şeful grupului de la Berna (un nepot al său era prezent în sală) şi puţin despre nedifuzarea şi nevorbirea despre astfel de momente în presă şi în general. S-a amintit puţin- prea puţin- despre ”starea” de comunism perpetuată încă 25 de ani. Lucia a pomenit iar de frustrarile ei cu ”desfiinţarea” Institutului (de către Băsescu) , de condamnarea superficială a comunismului care n-a dus la condamnări reale şi alte nemulţumiri despre ”regimul Băsescu”. A vorbit puţin şi despre Memorial şi despre regretul cu oprirea difuzării lui. Însă n-a pomenit nimic despre ”liniştea” regimului Iliescu, care, culmea, desfăşurată paralel cu Memorialul domniei sale, nu doar că a fost ne-aducătoare de condamnări morale, cel puţin, ci generatoare de un nou memorial al durerii post-comuniste (mineriade, jafuri şi mafiile marilor condamnaţi şi necondamnaţi etc). N-a explicat nici legătura între anti-comunismul vădit al documentarului şi turnura dumneaei spre Antene, nici cum a fost posibil să emită în 2012 enormitatea cu realizarea unui ”Memorial al Victimelor Justiţiei din aceste timpuri, cu un episod dedicat lui Adrian Nastase”.

Dar ce s-a întâmplat de fapt acum 60 de ani, la Berna?

Pe 14 februarie 1955 un grup de cinci tineri fugiţi în Occident au luat atitudine într-un mod fără precedent faţă de teroarea comunismului sovietic din România. Membrii grupului - Dumitru Ochiu, Ion Chirila, Oliviu Beldeanu (organizatorul grupului), Stan Codrescu si Teodor Ciochina - aveau o lungă istorie de acţiuni îndreptate împotriva comuniştilor, atacul asupra Legaţiei de la Berna constituind apogeul acestora. Beldeanu luptase în "Mişcarea Naţională de Rezistenţă"din Munţii Piatra Craiului; Chirilă făcuse parte din organizaţia "Cruciada Albă contra Bolşevismului", în care activase şi Ochiu. În ceea ce îl priveşte pe Codrescu, acesta, fără a fi membru al vreunei organizaţii de rezistenţă, nu era de acord cu măsurile luate de autorităţile comuniste şi se manifestase de nenumărate ori în acest sens.

Au intrat în Legaţia Republicii Populare România din Elveţia - cunoscută ca fiind una dintre cele mai importante centre de spionaj ale Securităţii române - şi au ocupat-o timp de două zile, condiţionând părăsirea clădirii de eliberarea din închisorile din România şi plecarea în Occident a generalului Aurel Aldea, a lui Ioan Suciu, rectorul Institutului Teologic Vancean din Oradea, a lui Anton I. Mureşanu, fost redactor-şef al ziarului "Ardealul",suspendat la 16 ianuarie 1946 "pentru atitudine şovină şi antisemită" (A.I. Mureşanu era unchiul lui Beldeanu), şi Ilie Lazăr, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc.

Când formula această condiţie Oliviu Beldeanu nu ştia că la acea dată cel puţin doi dintre cei patru menţionaţi - generalul Aldea şi episcopul Ioan Suciu - erau deja decedaţi, fapt, care, în sine, vine să ilustreze situaţia inumană în care se aflau deţinuţii politici anticomunişti din România, soarta lor tragică, dar şi lipsa oricăror informaţii privind viaţa şi chiar moartea lor.

Tinerii au încercat, dar nu au reuşit să ia ostatici din ambasadă (aceştia fugiseră pe o altă uşă), dar au rănit mortal (în autoapărare) un securist ce trecea drept şofer - Aurel Şeţu. Au predat poliţiei elveţiene documente secrete, unele compromiţătoare pentru regimul din România. Au distrus toate însemnele comuniste din ambasadă, iar după două zile, la 16 februarie s-au predat poliţiei elveţiene. Oliviu Beldeanu a fost capturat (de securitatea română ajutată de STASI din RDG) mai târziu şi executat la Jilava pe 18 februarie 1960.

”Cei cinci care au speriat Estul”

"Grupul Beldeanu" sau "grupul terorist", cum avea să-i numească Securitatea, a reuşit totuşi un lucru foarte important : să atragă simpatia internaţională pentru actul lor de curaj dar, mai ales, să tragă un semnal de alarmă asupra suferinţelor popoarelor ce se aflau dincolo de Cortina de Fier, dezvăluind actele de spionaj întreprinse de aşa-zişii diplomaţi români pentru KGB, NKVD, etc.

Temerara acţiune se întâmpla pe vremea conducătorului stalinist Gheorghiu-Dej. Stalin murise deja, dar lumea se afla în plin război rece: Europa răsăriteană plănuia deja o ripostă la existenţa blocului atlantic, prin crearea a ceea ce se va numi "Tratatul de la Varşovia".

La noi s-a vorbit prea puţin despre aceşti tineri şi despre fapta lor demnă de o ecranizare la Hollywood.

Dacă in alte ţări precum Cehia, Ungaria şi Polonia s-a reuşit o afişare anti-sovietică prin deschidere (Primăvara de la Praga), proteste făţişe (Revoluţia ungară, 1956) sau eliminarea conducătorilor stalinişti (mişcarea de aducere la putere a lui Władysław Gomułka, Polonia 1956), în România, unde cizma sovietică călcase mai atroce, cea mai eroică formă de rezistenţă anti-comunistă a fost cea din munţi. Deşi putem menţiona şi la noi mişcarea studenţilor din ’56 sau figurile memorabile ai închisorilor comuniste, puţine au fost momentele care au creat un curent de opinie internaţională, precum cel numit atacul de la Berna sau ”cei 5 care au speriat Estul” (metafora îi aparţine istoricului Stejărel Olaru), mai ales pe timpul deceniului negru.

Memorialul şi tăcerea

Evenimentul-memento de la Palatul Şuţu a fost inspirat şi binevenit. Realizatorii filmului, în schimb, au generat sentimente amestecate: te-ai fi aşteptat ca cineva dedicat realizării unui document al crimelor comunismului, să meargă spre o firească continuare cu ceea ce ar putea fi un Memorial al durerii post-comuniste: jaf, mafie, lovituri de stat şi să explice generarea lor chiar de către oamenii sistemului. Şi nicidecum să treacă de partea sistemului.

După 25 de ani de tăceri frustrante te-ai aştepta ca valul tăcerii să crape, ca lucrurile să fie spuse pe nume, cu date şi studii de caz, cum comuniştii de ieri sunt politicienii de azi, securiştii de ieri, mafioţii de azi, etc. Câţiva dintre ei îşi primesc condamnările, deci mingea e acolo, la fileu.

Dar se tace. Şi te gândeşti că sistemul a confiscat totul, nu doar revoluţia, ci şi anti-comunismul. Povestea e veche. Aşa cum Securitatea a confiscat numele celor cinci eroi de la Berna numindu-i ”terorişti”, aşa s-a întâmplat şi cu eroii revoluţiei sau ai Pieţei Universităţii, numiţi pe rând ”huligani”, ”golani”, ”legionari”.

Istoria tace şi ea, dar îşi face treaba, plasând pe fiecare dintre noi acolo unde ne alegem să fim- în viitor sau în nimic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor