Banca centrală olandeză recunoaşte că s-a pregătit pentru un nou standard de aur

Banca centrală olandeză (DNB) a declarat, într-un interviu recent, că şi-a egalat rezervele de aur, în raport cu PIB-ul, faţă de alte ţări din zona euro şi din afara Europei. Aceasta a fost o decizie politică. În cazul unei crize financiare, preţul aurului va creşte vertiginos, iar rezervele oficiale de aur pot fi folosite pentru a susţine un nou etalon al aurului (gold standard) potrivit DNB. Aceste declaraţii confirmă ceea ce am scris în ultimii ani despre faptul că băncile centrale s-au pregătit pentru un nou etalon internaţional de aur, potrivit lui Jan Nieuwenhuijs, de la Gainesville Coins.

O bancă centrală care are un singur obiectiv principal - menţinerea stabilităţii preţurilor - nu şi-ar servi cel mai bine mandatul comunicând că moneda pe care o emite poate fi credibilă în orice situaţie? Spunând că aurul va fi un refugiu sigur în timpul unui colaps financiar, DNB mărturiseşte că propria monedă (euro) nu rezistă la toate furtunile. Indirect, DNB încurajează oamenii să deţină aur pentru a fi protejaţi de şocurile financiare, făcând mai probabilă tranziţia către un sistem monetar bazat pe aur.

Cum să vă pregătiţi pentru un standard de aur

În cel mai recent articol pe această temă - "Europe Has Been Preparing a Global Gold Standard Since the 1970s. Partea 2" - Jan Nieuwenhuijs afirmă că a demonstrat că băncile centrale ale economiilor medii şi mari din zona euro şi-au echilibrat rezervele oficiale de aur, proporţional cu PIB-ul, pentru a se pregăti pentru un standard de aur (/sistem de stabilire a preţului aurului). Analiza sa a fost întocmită cu ajutorul unor citate rare de la băncile centrale şi a datelor privind deţinerile europene de aur şi valută. Concluzia lui a fost că mai multe economii de dimensiuni medii din Europa (Ţările de Jos, Belgia, Austria şi Portugalia) au vândut cantităţi mari de aur de la începutul anilor 1990 până în 2008 pentru a ajunge la acelaşi nivel cu Franţa, Germania şi Italia. El a scris că "se pare că există orientări în zona euro pentru ca băncile centrale naţionale să deţină o cantitate adecvată de aur în raport cu PIB-ul".

Într-un alt articol, Nieuwenhuijs a dezvăluit că, la începutul anilor 1990, Banca Populară a Chinei (PBoC) cumpăra aurul pe care DNB îl vindea. Prin vânzarea aurului, Europa permitea ţărilor în curs de dezvoltare să cumpere aur şi să ajungă la acelaşi nivel cu Occidentul. Şi China şi-a exprimat dorinţa de a-şi alinia deţinerile de aur la dimensiunea economiei sale, la fel ca europenii, şi astfel la mediile internaţionale. Citat din ziarul olandez NRC Handelsblad din 1993:

"China a anunţat că lucrează la creşterea rezervelor sale [de aur] pentru a le alinia mai mult la volumul PIB-ului chinezesc".

Cele de mai sus, precum şi cea mai recentă confirmare a DNB privind nivelarea rezervelor, implică faptul că există acorduri internaţionale cu privire la distribuirea deţinerilor de aur.

Repartizarea uniformă a rezervelor de aur la nivel internaţional este o condiţie prealabilă pentru o tranziţie fără probleme la etalonul aurului. În cazul în care unele ţări deţin prea mult, iar altele prea puţin, aşa cum a fost cazul în anii 1970, un standard de aur nou implementat s-ar dovedi deflaţionist, deoarece cei care au prea puţin aur ar trebui să cumpere, ceea ce ar duce la creşterea preţului real al aurului. Atâta timp cât rezervele oficiale de aur sunt distribuite în mod egal, preţul nominal al aurului poate fi majorat până la un nivel adecvat pentru toate ţările, înainte de a introduce un nou sistem.

Un alt semn că Europa s-a pregătit pentru un nou aranjament privind aurul sunt repatrierile efectuate de mai multe ţări. În zona euro, Germania, Ţările de Jos, Franţa şi Austria au repatriat (şi redistribuit) lingouri din motive de securitate, păstrând în acelaşi timp o parte substanţială a activelor lor pe pieţele lichide, cum ar fi Londra. În plus, Germania, Franţa şi Suedia, din câte ştim noi, au modernizat lingourile de aur care nu respectau standardele actuale ale industriei angro, astfel încât acum tot metalul lor poate fi tranzacţionat instantaneu.

Nu în ultimul rând, comunicarea băncilor centrale europene cu privire la aur a devenit fără echivoc clară şi sinceră. Afirmând că "aurul este fundamentul stabilităţii sistemului monetar internaţional" (Germania), "aurul este o acoperire excelentă împotriva adversităţilor" (Italia), "aurul este ... considerat a fi stocul suprem de valoare" (Franţa), iar aurul "poate juca un rol stabilizator ... în perioade de schimbări structurale în sistemul financiar internaţional sau de crize geopolitice profunde" (Ungaria) - declaraţii remarcabile ale entităţilor însărcinate cu garantarea stabilităţii financiare.

DNB oferă o explicaţie în interviul menţionat mai sus, dezvăluind că politica sa privind aurul este stabilită în urma consultării cu acţionarul său, Ministerul de Finanţe din Ţările de Jos. Ideea de echilibrare a rezervelor de aur a fost concepută pentru prima dată în anii 1970 şi apoi executată de la începutul anilor 1990 până în 2008. Neexistând cerinţe legale pentru băncile centrale europene de echilibrare a rezervelor, germenii acţiunilor lor ar putea fi găsiţi la guvernele respective.

Autorul articolului afirmă că solicitările sale privind libertatea de informare - Freedom of Information (FOI) - pe acest subiect depuse la DNB nu au dat niciodată rezultate, deoarece DNB este scutită de astfel de anchete. El a mai precizat că săptămâna trecută a trimis FOI la Ministerul olandez de Finanţe pentru a afla ce acorduri privind politica aurului au încheiat guvernele la nivel internaţional.