Barna, despre scrisoarea PSD către liderii europeni: E găliganul care te îmbrânceşte, după care ţipă că te-ai dat la el

Dan Barna
Dan Barna

Preşedintele USR, Dan Barna, a criticat marţi seară, la Digi24, demersul PSD de a trimite o scrisoare liderilor europeni, în care se plânge că Guvernul Orban vrea alegeri în două tururi.

"Exact asta este manevra PSD-ului, este găliganul care te îmbrânceşte după care ţipă că ce ai făcut, te-ai dat la el. Exact aşa şi la PSD. După ce trei ani de zile au strigat de neamestecul ţărilor occidentale în România, de ce ne vorbeşte nouă Europa, ce ne vorbeşte nouă Comisia de la Veneţia, ce ne interesează pe noi raportul GRECO? Suntem o ţară independentă, valorile noastre naţionale, verzi... Ştiţi discursul PSD, de la Cătălin Rădulescu la Liviu Dragnea, toţi au avut acel discurs. Brusc, acum au descoperit valoarea şi valenţele extraordinare ale relaţiilor internaţionale. Nu ai cum să nu râzi. E caraghios de-a dreptul", a declarat Dan Barna.

Reamintim că PSD a trimis scrisori partenerilor externi ai României în care se plâng de intenţia Guvernului Orban şi a forţelor politice care îl susţin de a schimba sistemul electoral înainte de alegeri, mai exact revenirea la alegerile primarilor în două tururi. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne