Barna: Nu voi demisiona, aş fi un laş. A existat un interes să nu ajung în turul 2

Dan Barna
Dan Barna (Epoch Times România)

Prezidenţiabilul USR-PLUS Dan Barna a declarat, la Digi24, că nu va demisiona de la conducerea USR după ce a ratat intrarea în turul 2 al cursei pentru Cotroceni şi a precizat că, în opinia sa, a existat un interes să nu ajungă în finală cu candidatul PNL Klaus Iohannis.

„E clar că n-a fost de ajuns, a fost un elan şi un entuziasm pe care le-am supraapreciat. Poate e şi o lecţie mai dură, că în România un candidat cu profilul doamnei Dăncilă poate ajunge în turul doi. Din momentul în care am intrat în Parlament ne-am confirmat toate obiectivele, aşa că am apreciat că şi acum o să avem o dezbatere reală despre România. Am anticipat că bucata de Românie care vrea schimbarea asta e mai mare. Paradoxul este că peste tot am convins oamenii care ne spuneau că o să ne susţină. Dar e clar că am ajuns la prea puţini”, a susţinut Barna, citat de B1 TV.

De asemenea, liderul USR a afirmat că „nu am foarte multe lucruri să le reproşez nici colegilor mei, nici mie, chiar am făcut o campanie bună”, adăugând că, de la bun început, „n-au fost foarte multe opţiuni pe masă”.

„Era clar că alianţa trebuia să aibă un candidat. Contextul european, cu Renew Europe, a făcut aşa încât colegii să decidă să candidez eu, aveam şansa acum să discutăm despre modernizarea României, dar e clar că mai avem foarte multă treabă”, a punctat Barna.

În plus, prezidenţiabilul USR-PLUS a subliniat faptul că nu îşi va da demisia din funcţia sa pentru că în acel caz, „aş fi un politician laş, la prima dificultate să spun ‘Mulţumesc, am încercat, am plecat acasă’”.

„Ar însemna să îmi bat joc de cele 1,4 milioane de oameni care ne-au acordat încrederea. Dacă colegii mei vor considera că trebuie să mă retrag, nu văd nicio problemă în asta”, a mai precizat Barna.

Nu în ultimul rând, liderul USR a declarat că ar fi existat un interes ca el să nu ajungă în turul doi al prezidenţialelor – unde se vor duela Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă – pentru a nu se produce „deranj”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne