Birchall, atac la Dorneanu: Nu uitaţi că România a fost condamnată la CEDO pentru că unii membri CCR n-au respectat legea

Ana Birchall
Ana Birchall (Ana Birchall)

Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, l-a criticat, sâmbătă, pe preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, după ce acesta a susţinut că are în vedere sesizarea instituţiilor europene în privinţa unor declaraţii făcute de premierul Ludovic Orban la adresa instanţei. Indignată de poziţia lui Dorneanu, Birchall îi sugerează acestuia că ar trebui să se plângă şi de faptul că România a fost condamnată la CEDO din cauză că unii membrii CCR nu au respectat legea “alături de Tudorel Toader”.

„Reiau o postare scrisă la început de august dar care cred eu că este de mare actualitate când vedem cum se comportă anumiţi membrii ai CCR! (apropos: dacă se aplica punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara astăzi domnul Dorneanu nu era în fruntea CCR şi beneficiar al numeroaselor pensii speciale, de exemplu)! Dacă tot vrea să se plângă instituţiilor europene poate se plânge şi de faptul că România a fost condamnată la CEDO tocmai pentru că CCR (a se citi unii membrii din CCR) cu Dorneanu raportor nu au respectat legea alături de Tudorel Toader! Este un text mai lung dar merită citit!”, a precizat Birchall pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Valer Dorneanu, a susţinut, joi, la Antena 3, că premierul Orban are o “pandemie” împotriva CCR şi a anunţat că are în vedere sesizarea Comisiei de la Veneţia, Consiliului Europei şi a Asociaţiei Curţilor Constituţionale din Europa în privinţa declaraţiilor lui Ludovic Orban împotriva CCR.

Declaraţiile lui Dorneanu au fost făcute în contextul în care, tot joi, Orban a declarat că decizia CCR privind legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor este „abracadabrantă” şi „o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei”.

Redăm integral postarea Anei Birchall din luna august:

“Am promis de ceva timp că voi scrie despre efectele unor decizii CCR asupra unor dosare aflate pe rolul instanţelor.

Cu titlu general consider că, cel puţin moral, toţi, dar toţi, cei care au contribuit la redactarea şi adoptarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală ar trebui să îşi asume responsabilitatea şi răspunderea pentru efectele dezastruoase produse în practică de aceste Coduri. Sigur că fuga de răspundere este o practică destul de uzitată în România, mizându-se şi pe uşurinţa cu care se uită la nivel de opinie publică, dar totuşi aceste Coduri au produs şi produc efecte devastatoare doar pentru că au fost redactate superficial, deşi s-au alocat suficiente resurse, inclusiv financiare!

FACTUAL: Codul Penal şi Codul de Procedură Penală au fost adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului de atunci în faţa Parlamentului, fiind redactate extrem de neprofesionist, fiind mai degrabă o încropeală ( texte lacunare, necorelate, lipsite de claritate, precizie, previzibilitate sau care, mai grav, încălcau principii fundamentale de drept sau drepturile omului). Dovada sunt zecile de articole declarate deja neconstituţionale, lucru inadmisibil! Tocmai de aceea în vara anului 2019 am dispus prin ordin al ministrului înfiinţarea unui grup de lucru special pentru analiza deciziilor CCR, a efectelor şi a modificărilor legislative care se impun. Această analiză era finalizată la momentul la care am plecat din fruntea MJ.

Pe lângă o discuţie mai largă privind revizuirea Constituţiei, a rolului CCR, a modificărilor care se impun de urgenţă la legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale ( de exemplu profilul candidatului pentru funcţia de judecător constituţional sau numirea membrilor CCR) cred că se impune de urgenţă o discuţie publică raţională şi profesionistă, privind mai multe decizii CCR, începând cu Decizia nr.51/2016 şi ajungând, la acest moment, până la Decizia nr. 55/2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală. Practic, prin eliminarea completă din dosarele în curs de judecată a interceptărilor efectuate cu tehnica SRI în baza unui mandat de siguranţă naţională (MSN) emis de Înalta Curte, astfel de probe nu vor mai putea fi folosite, motiv pentru care multe dosare, inclusiv de crimă, viol, mită sau trafic de influenţă, vor fi aruncate în aer. Cu alte cuvinte prin această decizie CCR toţi cei care sunt acuzaţi de diverse infracţiuni- de la corupţie la crimă- pot scăpa iar dosarele vor continua să cadă în instanţă efectiv ca popicele.

Nu îmi propun să utilizez argumente juridice complicate sau “trucuri” procedurale( diavolul se ascunde în detalii, nu?) pentru a nu pierde pădurea din cauza copacilor, dar, aşa cum am mai spus, consider că se impune de urgenţă o intervenţie legislativă care să clarifice câteva probleme esenţiale:

În primul rând întrebarea esenţială este următoarea: cum putem să prevenim, să împiedicăm, măcar în viitor, ca deciziile unei curţi (CCR) care nu este parte a sistemului judiciar, nu judecă şi pe fond( sau în apel sau recurs) cauze/dosare concrete, ci trebuie să se raporteze strict la modul în care un text de lege respectă prevederile constituţionale ( acesta este şi o raţiune esenţială pentru care deciziile CCR sunt definitive şi neatacabile)? Cu alte cuvinte, cum o astfel de curte extrajudiciară poate da decizii care să aibă efecte de închidere a unor cauze concrete?? Mai precis, în cauzele penale, cauze instrumentate de procurori în condiţii perfect constituţionale şi trimise apoi în judecată în perfectă legalitate, aflate în diferite stadii procesuale( unele chiar definitiv încheiate), o serie de decizii ale Curţii intervin ca o adevărată amnistie. Mai precis, duc la excluderea unor probe şi finalmente la achitarea tot mai multor inculpaţi, nu pt că nu ar fi fost vinovaţi, ci pt că probele astfel obţinute, perfect legal la momentul urmăririi penale, sunt excluse ulterior, urmare a deciziei CCR.

2. Aici apar încă două semne de întrebare: Primul este legat de caracterul practic retroactiv al unor efecte ale deciziilor CCR. Legal, deciziile CCR nu produc efecte decât în cauzele în care au fost ridicate şi exclusiv pentru viitor, nu!?? Al doilea semn de întrebare este legat de practica neunitară de la nivelul instanţelor de judecată: sunt judecători care au exclus o serie de probe din dosarele penale, în urma deciziilor CCR, şi sunt judecători care nu au făcut acest lucru.

3. Nu îmi propun nici să mă substitui CJUE, care e chemată să dea un răspuns pe fondul acestor aspecte şi probabil se va pronunţa până la sfârşitul anului.

Dar:

A. Dacă un cetăţean are un litigiu privind, de ex., drepturile sale salariale şi nu are inspiraţia să ridice o excepţie de neconstituţionalitate, pierde procesul ( şi drepturile salariale invocate) şi sentinţa e definitivă, nu mai are nicio posibilitate sa îl redeschidă, dacă ulterior textul de lege respectiv a fost declarat neconstituţional. A pierdut şi aşa rămâne.

B. În schimb, în materie penală, o decizie a CCR care trebuie să se aplice numai în cauza respectivă(a celui care a ridicat excepţia de neconstituţionalitatea) şi pentru viitor, în toate cazurile(erga omnes), profită de fapt mergând până la achitare, oricăror altor inculpaţi.

Cum curmăm această situaţie care este de fapt o AMNISTIE mascată? Simplu: modificând legislaţia şi precizând cu mai multă acurateţe care sunt efectele unei decizii CCR şi unde se opresc ele! Guvernul poate adopta un proiect de lege care să fie trimis în Parlament în procedură de urgenţă. Este cea mai rapidă şi eficientă cale dat fiind urgenţa impusă de realităţile din instanţe!

4. În aceeaşi logică, să luăm cu titlu de exemplu articolul de lege ( declarat neconstituţional la un an de la prima sesizare a CCR cu această excepţie de neconstituţionalitate) prin care se acordă dreptul discreţionar Secţiei Speciale (SIIJ) de a retrage căi de atac în diverse procese aflate pe rol! Dacă aplicăm aceeaşi logică, dacă textul privind dreptul SIIJ de a retrage apelurile în cauzele penale a fost declarat neconstituţional, putem să fim de acord că toate apelurile deja retrase sunt anulate şi se redeschid /se repun pe rol cauzele penale respective, rezultatul procesului putând a fi altul? ( de ex., o condamnare şi nu o achitare)?

Cu alte cuvinte întrebările fundamentale la care trebuie răspuns urgent, inclusiv din punct de vedere legislativ sunt: 1) Deciziile CCR îşi produc sau nu efecte doar pentru viitor? Şi doar în cauza celui/celor care a/au ridicat excepţia?

2)Îşi păstrează sau nu caracterul general, sau Curtea a ajuns să se pronunţe ca o instanţă de apel/recurs, fie el şi ultim/extraordinar?

Pentru că evident prevederile constituţionale şi legale nu mai au nici cel puţin aparenţa de a fi respectate prin extinderea în acest mod nepermis a efectelor deciziilor CCR.

Consider că după perioada în care politica penală a statului a fost făcută de penali şi ajutoarele lor de nădejde din instituţii care numai loiale statului nu au fost, este timpul să ne întoarcem la normalitate. Este timpul să revenim la sensul primar al noţiunilor de adevăr şi dreptate!”