Birchall îi îndeamnă pe senatori să dea undă verde ridicării imunităţii fostului ministru Bodog

Ana Birchall
Ana Birchall (Ana Birchall)

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall şi-a exprimat, vineri, speranţa că senatorii vor da curs solicitării procurorilor DNA şi vor vota favorabil pentru ridicarea imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, adăugând că acesta are posibilitatea să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă şi nu sub “imunitatea parlamentară”.

“La începutul lunii iulie (2019) îndeplineam procedura legală şi trimiteam Senatului solicitarea DNA de ridicare a imunităţii domnului Bodog. Atunci Senatul a făcut scut în jurul lui Bodog şi au împiedicat cursul firesc al justiţiei, lucru criticat inclusiv în rapoartele instituţiilor internaţionale. Prin refuzul de ridicare a imunităţii atunci, cu siguranţă, a fost grav afectată imaginea Senatului, a Parlamentului şi a României! Sper ca de data aceasta senatorii să voteze favorabil pentru ridicarea imunităţii iar dacă domnul senator Bodog chiar este nevinovat atunci are şansa să îşi dovedească nevinovăţia în sala de judecată NU sub imunitatea parlamentară! Părerea voastră?”, a precizat Birchall pe pagina sa de Facebook.

Remarcile Anei Birchall vin în contextul în care procurorii DNA au solicitat Senatului să încuviinţeze urmărirea penală faţă de Florian Bodog, acuzat că, pe vremea când deţinea funcţia de ministru al Sănătăţii, ar fi intervenit ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi poată încasa salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, Bodog, deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară.

Astfel, consiliera lui Florian Bodog ar fi obţinut la acea vreme drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne