Blocul ACUM l-a felicitat pe Zelenski pentru victoria în alegeri. Expert: Unii oligarhi sunt mai buni decât alţii?

Căderea lui Poroşenko este o ştire proastă pentru oligarhii din Moldova şi Georgia. Dar în spatele lui Zelenski figurează oligarhul Kolomoiskii, de aceea Plahotniuc ar putea găsi uşor limbă comună cu noul preşedinte ucrainean, afirmă Dionis Cenuşă.
Comediantul ucrainean Vladimir Zelenski
Comediantul ucrainean Vladimir Zelenski (Getty Images)

Blocul ACUM l-a felicitat pe noul preşedinte ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski pentru victoria convingătoare în alegeri, dar şi poporul ucrainean pentru votul dat împotriva corupţiei şi oligarhiei.

„Salutăm modul liber şi corect în care s-au desfăşurat alegerile, chiar şi în condiţiile dramatice în care se găseşte statul vecin. Mizăm mult pe parteneriatul strategic cu Ucraina democratică în scopul asigurării securităţii şi stabilităţii regionale, combaterii criminalităţii transfrontaliere şi implementării standardelor şi valorilor europene în societăţile noastre”, scriu cei din ACUM pe pagina de Facebook.

În context, politologul Dionis Cenuşă a ţinut să sublinieze că „toată lumea ştie ca Igor Kolomoiskii, oligarh certat cu Poroşenko, este bine conectat cu Zelenski, pe care cel din urmă îl considera partener de afaceri. Blocul ACUM alege să ignore acest aspect în felicitarea sa către Zelenski. Cum aşa?! Unii oligarhi sunt mai buni decât alţii?”

Analistul a adăugat că înfrângerea lui Poroşenko ar fi o ştire proastă pentru oligarhii din Moldova şi Georgia. Dar în spatele lui Zelenski figurează un alt oligarh - Igor Kolomoiskii. „De aceea, nu trebuie să ne uimească faptul că Plahotniuc şi Ivanişvili ar putea găsi uşor limbă comună cu Zelenski.”

Zelenski a susţinut într-un discurs: “Am obţinut acest lucru împreună. Cetăţeni ai ţărilor post-sovietice, uitaţi-vă la noi! Totul este posibil”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe