Cunoscutul bloc Aro-Patria din centrul Capitalei, grav afectat de cutremurul din martie 1977, urmează să fie expertizat seismic, anunţă Primăria Generală.
Consolidarea de acum 47 de ani a fost oprită prematur de Nicolae Ceauşescu, la fel ca-n multe alte cazuri din Capitală, reaminteşte publicaţia BuletindeBucuresti. Şeful de proiect, inginerul Gheorghe Ursu, a refuzat să aplice decizia şi a reuşit în cele din urmă să cămăşuiască un sfert din stâlpii imobilului, povesteşte fiul său, Andrei Ursu, pentru publicaţia citată. Ulterior, a semnalat sistarea prematură a consolidării imobilelor din Capitală, printr-o scrisoare la postul de radio Europa Liberă, fapt ce a însemnat condamnarea sa la moarte.
Inginerul Gheorghe Ursu a plătit cu viaţa după ce a arătat, într-o scrisoare către Europa Liberă, că planurile de consolidare a imobilelor rămase în picioare, şi aşa minimale, au fost modificate la ordinul direct al lui Nicolae Ceauşescu, care a dispus practic sistarea prematură a reparaţiilor.
"Trebuie spus că prima etapă a expertizei a dus la nişte concluzii alarmante. […] Câteva comisii de specialişti au avizat aceste propuneri, au eliminat de la început toate soluţiile radicale, adică cele care ar fi conferit clădirilor vechi o asigurare antiseismică analoagă cu cea a clădirilor nou proiectate. Cuvântul de ordine, venit de sus, a fost să se redea clădirilor capacitatea portantă de dinainte de cutremur. La nici o lună după avizarea proiectelor sobre, minimale, o nouă comisie, condusă de Inspectorul General de Stat în Construcţii, Mircea Georgescu, a realizat avizările, anulând avizele anterioare, exercitând presiuni asupra şefilor de proiect”. – SCRISOAREA LUI GHEORGHE URSU CĂTRE RADIO EUROPA LIBERĂ. (SURSA: MEMORIALUL LUI URSU)
"După ce a fost turnat de subordonaţii săi, care i-au furat jurnalul personal şi l-au predat Securităţii, este încarcerat. Tot cu această ocazie, Securitatea descoperă că el este autorul scrisorii, lucru care a însemnat practic condamnarea sa la moarte.
Este, în sfârşit, o măsură de decenţă faţă de locatari care au fost în pericol toţi aceşti ani. Toată lumea ştia de pericolul de prăbuşire al blocului, acesta a fost şi punctul de cotitură în soarta lui, în disidenţa lui (n.r. – a ing. Gheorghe Ursu).", a declarat Andrei Ursu.
Articolul integral poate fi citit aici.