Şeful DNA, Crin Bologa, a cerut joi Camerei Deputaţilor ridicarea imunitatii unui deputat, în prezent ministru, acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs. Conform informaţiilor difuzate de televiziuni, ministrul respectiv este Adrian Chesnoiu, de la PSD.
Redăm comunicatul DNA
În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al D.N.A., Crin Nicu Bologa, a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
– instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni).