Bulgaria: manifestanţii asediază Parlamentul, ţinând închişi în palat mai mult de o sută de deputaţi şi miniştri

Demonstraţii strigând sloganuri anti guvernamentale în Sofia, 24 iulie 2013
Demonstraţii strigând sloganuri anti guvernamentale în Sofia, 24 iulie 2013 (DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)

Criza politică din Bulgaria se înrăutăţeşte. În timp ce situaţia se normalizează la Sofia, după ciocnirile de noaptea trecută între poliţie şi protestatari, care au asediat clădirea Parlamentului, Partidul Conservator al opoziţiei, Gerb, cere alegeri anticipate, informează miercuri agenţia ANSA.

Într-o conferinţă de presă Serghei Stanişev, liderul socialiştilor, care, împreună cu partidul minoritar turc DPS şi ultranaţionaliştii Ataka şi care sprijină Guvernul Oreşarski, a spus că "judecând după evenimentele din noaptea trecută, protestele paşnice din zilele precedente se degradează lăsând loc tulburărilor provocate de extremişti".

Potrivit lui Stanişev "orice alegeri anticipate imediate ar reproduce situaţia actuală". Liderul Partidului Conservator Gerb, Boyko Borissov, care a câştigat alegerile în luna mai de anul trecut, dar nu a primit o majoritate suficientă pentru a guverna, a declarat la rândul său că "Guvernul Oreşarski ar trebui să demisioneze imediat " şi că "trebuie să fie anunţate alegeri anticipate cât mai curând posibil".

"Socialiştii şi aliaţii lor ar trebui să stabilească şi să declare cu voce tare data alegerilor anticipate şi eu sunt sigur că oamenii care sunt acum în piaţă se vor întoarce înapoi acasă", a adăugat Borissov. Potrivit celor spuse de el "după patruzeci de zile de proteste s-au supărat atât poliţiştii cât şi protestatarii" pentru a ajunge la revoltele de noaptea trecută. Mulţi analişti nu exclud o escaladare a violenţelor în Bulgaria, în zilele următoare şi, pentru a descrie ceea ce se întâmplă folosesc o zicală populară bulgară "Puterea se obţine într-un mod paşnic, dar se pierde cu sânge".

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a emis o declaraţie prin care cere protestatarilor să păstreze demonstraţiile lor "civile şi paşnice". Apelul a venit după ce protestatarii au luat cu asalt Parlamentul, mai mult de opt ore, ţinând închişiîn palat mai mult de o sută de deputaţi şi miniştri.

În primele ore de miercuri, poliţia purtând echipament special, a reuşit, împingând protestatari, să formeze un coridor de trecere pentru politicieni.

"Pentru prima dată de la începutul protestelor am fost martori la tensiuni şi tentative de provocare", a declarat Plevneliev, cerând demonstranţilor să se abţină de la orice acţiune care creşte tensiunea şi perturbarea ordinii publice. Preşedintele a cerut, de asemenea, poliţiei de a ajuta la menţinerea protestelor paşnice.

Între timp continuă protestul activistului, Edvin Sugarev, poet şi deputat, figură emblematică pe timpul mişcării anti-comuniste din Bulgaria, care a fost transportat de urgenţă la spital în Sofia, după o lungă perioadă de grevă a foamei, protestând împotriva actualului guvern.

De 23 de zile, Sugarev refuză să se alimenteze. El solicită astfel demisia premierului Plamen Oreşarski, al cărui guvern este susţinut de socialişti şi de partidul din minorităţii turce, cu acordul ultra-naţionaliştilor din Ataka.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe