Cabinetul de miniştri de la Chişinău a ratificat Memorandumul cu UE privind asistenţa macrofinanciară de 150 milioane euro

(gov.md)

Executivul de la Chişinău a aprobat miercuri, 29 iunie, proiectul de lege privind ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE), care prevede acordarea unei asistenţe financiare în valoare de 150 milioane euro.

Potrivit unui comunicat de presă, o parte din această sumă, 30 milioane de euro, va fi oferită sub formă de grant, iar 120 milioane de euro – sub formă de împrumut. În acest sens, în şedinţa de miercuri a Cabinetului de miniştri, au fost aprobate şi proiectele de lege pentru ratificarea Acordului de grant şi a Acordului de facilitate de împrumut.

Această asistenţă va înlesni redresarea economică a Republicii Moldova prin promovarea unui set de politici care vizează domenii precum sectorul energetic, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, guvernarea sectorului public şi climatul de afaceri. Banii vor fi alocaţi pentru a acoperi necesităţile bugetare ale Republicii Moldova, au precizat autorităţile de la Chişinău.

Asistenţa financiară va fi disponibilă timp de doi ani şi jumătate, începând cu prima zi de la intrarea în vigoare a Memorandumului de Înţelegere, şi va fi debursată în trei tranşe, în perioada 2022-2024.

Memorandumul de înţelegere dintre Republica Moldova şi UE privind asistenţa macrofinanciară a fost semnat la data de 22 iunie anul acesta, de către ministrul Finanţelor, Dumitru Budianschi, Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armaşu, şi Paolo Gentiloni, comisar european pentru economie.

Pentru a intra în vigoare, Memorandumul urmează a fi ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova.

Decizia privind acordarea asistenţei macrofinanciare Republicii Moldova a fost adoptată de către Parlamentul European şi Consiliul UE la data de 6 aprilie 2022, în contextul consecinţelor provocate de invazia rusă în Ucraina, gestionarea crizei gazelor şi redresarea economică de după pandemia de Covid-19 provocată de virului Wuhan, a explicat Guvernul Republicii Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe