Călătoria unui jurnalist britanic pe Dunăre, în amonte, de la Marea Neagră la Pădurea Neagră

Dunarea langa Tulcea
Dunarea langa Tulcea (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

În documentarea pentru o nouă carte, jurnalistul britanic Nick Thorpe a călătorit în amonte pe Dunăre, de la Marea Neagră spre Pădurea Neagră, întâlnind în drumul său 10 ţări şi 8 milenii de civilizaţie, relatează The Daily Telegraph.

"Un om mi-a înţeles direcţia, în amonte, pe Dunăre, mai bine decât majoritatea", povesteşte Thorpe. "Ilie Sidurenko, un pescar pensionar pe care l-am întâlnit tăind viţa în satul Sfântu Gheorghe de pe coasta Mării Negre, mi-a încuvinţat traseul. "Veţi fi ca sturionul", mi-a spus el, "vă veţi deplasa spre amonte'', adaugă jurnalistul.

Oamenilor din aceste locuri, scrie Thorpe, le este dor de pescuitul sturionilor în Delta Dunării. În ultimii doi ani, Bulgaria şi Ucraina s-au alăturat României, impunând o interdicţie totală asupra pescuitului acestui peşte. Cu toate acestea, bogăţia, sau traiul confortabil al acestor sate, s-a bazat tocmai pe pescuirea acestui peşte străvechi. "Oriunde am călătorit pe Dunăre", adaugă Thorpe, "sturionul - acum pe cale de dispariţie - a lăsat urme. Romanii au construit castre pe malurile râului, exact acolo unde morunul (din familia sturionilor) era în abundenţă. În acele zile, caviarul era mâncarea celor săraci, iar carnea de la un peşte de 250 de kilograme hrănea o mulţime de legionari romani. Pe marginea Deltei, primarul unui sat românesc, Sterian Gherghişan, îşi datorează poziţia şi averea unui singur peşte. Caviarul negru este vândut cu până la 10.000 de dolari pe kilogram la licitaţie la New York, iar morunul prins de acesta cântărea 82 de kilograme", povesteşte el.

"La Ghindăreşti, Mitya Alexi mi-a povestit cum el şi amicul său de pescuit s-au luptat toată dimineaţa să prindă un sturion mare şi să-l bage în barca cu vâsle. Peştele a lovit barca cu coada, iar amicul a fost aruncat în apele învolburate verzi-maronii. "Nu m-am putut decide pe care dintre ei doi să-l salvez", a povestit el râzând. În cele din urmă, Mitya i-a prins pe amândoi, iar el şi colegul său au vâslit înapoi în amonte spre Ghindăreşti, "cântând tot drumul'', notează britanicul.

Potrivit lui Thorpe, cel mai bun muzeu dedicat pescuitului din întreaga călătorie a fost cel de la Baja, în Ungaria. Copiii înconjuraseră acvariile de sticlă de la Muzeul István Türr, iar unii se chinuiau să-i convingă pe ceilalţi că morunul gigant din faţa lor nu era un rechin. În 1969, construcţia barajului hidroelectric de la Porţile de Fier dintre România şi Serbia i-a oprit pe sturioni să meargă mai departe în amonte şi i-a privat de locurile lor de împerechere preferate, de la Szigetköz (Ungaria) şi de la Žitný Ostrov (Slovacia).

În Deltă, povesteşte Thorpe, "am călătorit doar pe apă - în navele de pasageri care navighează pe cele trei braţe principale ale fluviului (deşi Herodot vorbea de 10) - făcând autostopul alături de tăietori de lemne, pescari şi de grăniceri români în căutare de contrabandişti care aduc ţigări din Republica Moldova sau Ucraina. De acolo, cea mai mare parte a călătoriei s-a desfăşurat cu maşina, folosind hărţi de ciclism pe distanţe lungi pentru a rămâne cât mai aproape de râu".

"La mânăstirea ortodoxă Dervent, din România, am stat de vorbă cu un călugăr, Părintele Atal. Atunci când solicitările de la mănăstire devin o rutină, iar fluxul constant de vizitatori devine prea mare, el împrumută o barcă de la arheologi şi petrece câteva zile pe insula Păcuiul lui Soare, locul unei catedrale bizantine aflate în ruină şi al unui şantier naval roman", îşi aminteşte Thorpe.

La Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, britanicul povesteşte cum a putut ţine mână o figurină de lut 7.000 de ani. Aceste figurine de lut ars, povesteşte britanicul, sunt "una dintre cele mai mari enigme ale neoliticului". Mai multe mari civilizaţii au prosperat între Dunăre şi Nipru în perioada 6.000 î.Hr.-3.500 î.Hr. La muzeul din Ruse, localitate bulgară unde s-a născut Elias Canetti, există chiar şi un bumerang din epoca de piatră, folosit, probabil, pentru vânătoarea păsărilor, singurul de acest fel din Europa. Acelaşi muzeul găzduieşte şi un specialist în impactul muzicii rock asupra Bulgariei comuniste. Bărbatul povesteşte despre poliţişti de frontieră cruzi care au aruncat în Dunăre viniluri nepreţuite de pe Podul Prieteniei, în timp ce tinerii contrabandişti priveau muţi de mânie.

O alta surpriză, povesteşte britanicul, mă aştepta în amonte. "Distanţându-mă de clişeele călătorilor anteriori, care au călătorit pe Dunăre din Vestul "civilizat" al Europei spre Estul "barbar", am riscat să îmi creez propriul clişeu, o călătorie de la Estul civilizat spre Vestul barbar. Cu toate acestea, în Austria şi Germania, am descoperit ecologişti colaborând cu proprietarii de terenuri şi cu autorităţile locale pentru a recrea condiţiile pentru ca peştele să poată depune din nou icrele în aceste locuri. De asemenea, deşi în oraşele bavareze există amintiri ale celui de-al Doilea Război Mondial, localnicii pot încă primi cu braţele deschise văduva unui militar american. Nu în ultimul rând, studenţii la ornitologie din Germania şi Letonia m-au luat la o vizionare de bufniţe în pădurile întunecate din Austria", povesteşte jurnalistul, care şi-a continuat apoi călătoria până în punctul final, Donaueschingen, locul de unde izvorăşte Dunărea.