Candidaţi la funcţia de preşedinte al R. Moldova, către liderii UE: Există riscul unei fraudări masive

(facebook.com/igor munteanu)

Candidaţii la funcţia de preşedinte al R. Moldova - Maia Sandu, Tudor Deliu, Dorin Chirtoacă, Octavian Ticu şi Renato Usatîi au semnat o scrisoare comună la adresa unor înalţi oficiali europeni în care susţin că există un risc de fraudare masivă a alegerilor din 1 noiembrie şi cer comunităţii internaţionale să se implice în monitorizarea acţiunilor instituţiilor care urmează să organizeze scrutinul.

„Am trimis o adresare comunităţii internaţionale prin care ne exprimăm îngrijorarea şi sesizăm partenerii externi asupra tentativelor de fraudare a alegerilor de către Dodon şi PSRM”, susţine PAS, menţionând că lupta în această campanie se duce împotriva furtului, a fraudei şi a celui care stă în fruntea intenţiei de falsificare - Dodon.

„Avem datoria să-l oprim şi să ne asigurăm că votul cetăţenilor este respectat şi reprezentativ”, a adăugat formaţiunea, concluzionând că doar un preşedinte ales în urma unui scrutin corect poate reprezenta R. Moldova şi cetăţenii şi va avea mandatul necesar pentru a seta direcţia de dezvoltare a ţării.