Carmen Dan rămâne ministru de Interne: Moţiunea "Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti", respinsă

Moţiunea simplă "Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti", depusă de PNL, a picat la vot în Parlament, astfel că ministrul de Interne, Carmen Dan, rămâne în funcţie.
Carmen Dan (Ministrul de Interne),
Carmen Dan (Ministrul de Interne), (Florin Chirila/Epoch Times)

Camera Deputaţilor a repins, miercuri, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, după intervenţia în forţă a Jandarmeriei de la mitingul din 10 august, care s-a soldat cu sute de victime.

S-au înregistrat 99 de voturi "pentru", 149 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri.

Documentul a fost intitulat, simbolic, "Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti".

În timp ce Carmen Dan s-a apărat în plen şi a subliniat că nu are ce să-şi reproşeze pentru evenimentele din 10 august, parlamentarii Opoziţiei au aruncat acuzaţii grave la adresa ministrului de Interne.

"Cum să loveşti în cap cetăţeni nevinovaţi, fără ca nimeni să te poată recunoaşte, pentru că ai avut grijă să îţi acoperi numărul de identificare de pe cască cu binecuvântarea şefilor? Cum să foloseşte gaze iritante la câţiva centimetri de faţa unor femei căzute? Cum să ataci fără discernământ turişti care nu aveau nicio legătură cu protestul? (...) NU e permis ca generaţia noastră să accepte încă o Mineriadă fără ca vinovaţii să plătească. NU trebuie să mai tolerăm niciodată imaginea cetăţenilor paşnici loviţi peste cap cu bastoane. 'N-am nimic să-mi reproşez. Am făcut tot ceea ce trebuia să facă un ministru responsabil', a spus Carmen Dan după intervenţia jandarmilor", a declarat în plen liberalul Pavel Popescu.

La rândul său, deputatul USR Tudor Pop a lansat un atac dur la adresa ministrului de Interne:

"Doamna ministru, aţi secretizat tot ce aţi prins, tot ce s-a putut. Dar ştiţi ceva?! Nu puteţi secretiza miile de înregistrări video, sutele de plângeri penale, sutele de oameni care au suferit de pe urma intervenţiilor brutale. Nu puteţi secretiza dosarul medical al lui Doru Oprea, împuşcat cu o grenadă acustică la câţiva centimetri de artera femurală. Ştiţi cum arată o plagă produsă de o grenadă trasă de la mică distanţă? Vă rog să vă uitaţi, nu ţineţi privirea în pământ."

"Veţi fi trasă la răspundere! Aveţi pe mâini sângele oamenilor gazaţi şi loviţi în Piaţa Victoriei. Pe 10 august, doamnă ministru, v-aţi aflat la pupitrul de comandă al celei mai grave forme de reprimare de după Mineriadele din '90. Veţi plăti şi pentru că încercaţi să îngreunaţi ancheta", i-a transmis şi fosta şefă PNL Raluca Turcan social-democratei de la Interne.

În replică, Carmen Dan a precizat că fiecare poate avea propria reprezentare a acţiunilor din acea seară.

"Unii au văzut o violenţă excesivă împotriva Jandarmeriei şi un atac la adresa unei instituţii fundamentale a Statului. Alţii au văzut doar un miting paşnic şi o acţiune violentă a Jandarmilor. Nu, pe 10 august 2018 nu a fost un miting paşnic. Dacă ar fi fost aşa, lucrurile ar fi decurs ca la toate celelalte mitinguri şi proteste pe care tot Jandarmeria Capitalei le-a gestionat în ultimii ani. (...) Au fost remarcate modalităţi atipice de acţiuni faţă de alte proteste cu care ne-am confruntat până acum. În cele mai multe situaţii, protestatarii nu s-au delimitat de persoanele violente, fapt care a îngreunat acţiunea jandarmilor. Toată lumea a putut vedea încercarea de pătrundere în clădirea Guvernului, acţiunile exercitate asupra forţelor de ordine şi actele de vandalism. Eventualele reacţii individuale, agresive sau excesive ale jandarmilor vor fi cu siguranţă sancţionate conform legii", s-a apărat Carmen Dan, citată de Digi24.

Amintim în context că jandarmii au intervenit în forţă pe 10 august împotriva mulţimii din Piaţa Victoriei, lăsând în urmă sute de victime. Imaginile cu intervenţia brutală au făcut înconjurul internetului şi presei: nori de gaze, grenade lacrimogene, cartuşe cu piper, oameni alergând înnebuniţi, femei înlăcrimate şi vomitând, ambulanţe pline, tineri loviţi cu bastoane şi picioare în cap.

Represiunea cetăţenilor a început încă de după-amiază, jandarmii pulverizând frecvent gaze lacrimogene înspre cetăţeni paşnici, inclusiv în bătrâni, femei, fapt documentat de înregistrările video atât ale jurnaliştilor cât şi ale participanţilor la protest. Pe seară, petardele şi grenadele lacrimogene au bubuit în aer şi în mulţime, tunul cu apă a fost pus pe mulţime iar în jurul orei 11 noaptea, forţele de ordine au evacuat la propriu Piaţa printr-un atac de o violenţă fără precedent. Jandarmii au dat iama în mulţime, peste tot pluteau nori de gaze iritante, oameni au fost bătuţi deşi erau cu mâinile ridicate sau aşezaţi, lumea fugea înnebunită iar ambulanţele nu mai pridideau acordând îngrijiri. Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale iar plângerile la Parchetul Militar curg. Epoch Times a înregistrat numeroase mărturii ale victimelor: oameni gazaţi, bătuţi, insultaţi, agresaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne