Câţi bani a cheltuit România pentru cazarea şi masa refugiaţilor ucraineni de la începutul războiului

Refugiati ucraineni
Refugiati ucraineni (Nexta)

Constanţa a devenit al doilea pol, după Bucureşti-Ilfov, unde s-au aşezat ucrainenii fugiţi din calea bombardamentelor. Judeţul a decontat, în perioada martie-octombrie, 13 milioane de euro pentru cazarea şi masa refugiaţilor, prin programul 50/20. Banii sunt neimpozabili.

În total, în aceeaşi perioadă, România a cheltuit 75 de milioane de euro pentru ucrainenii care şi-au părăsit ţara din cauza războiului şi s-au oprit temporar sau au rămas aici. Premierul Nicolae Ciucă anunţa în luna august că UE a decontat o primă tranşă de 39 de milioane de euro din aceşti bani.

Constanţa este judeţul care a decontat cei mai mulţi bani pentru refugiaţii din Ucraina, după Bucureşti-Ilfov, conform informaţiilor transmise de IGSU pentru Info Sud-Est şi G4Media referitoare la sumele decontate.

Totodată, ISU Dobrogea a explicat faptul că „nu există un buget prestabilit”, iar cheltuielile sunt decontate „în funcţie de solicitările primite din partea operatorilor economici/ persoanelor juridice care au pus la dispoziţie spaţii de cazare aprobate prin hotărârile comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă”.

Citeşte articolul integral pe Info-sud-est.ro.