Ce consecinţe are suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE

Inevitabilul s-a produs, iar Parlamentul European a votat pentru stoparea negocierilor de aderare cu Turcia. Erdogan a reacţionat furios, susţinând că votul nu are nicio importanţă şi ameninţând cu eliberarea fluxului de refugiaţi. Totuşi, o ruptură nu este nici în interesul Turciei, nici al UE.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Captură Foto)
Matei Dobrovie
28.11.2016

Europarlamentarii au dat un mesaj clar că nu sunt dispuşi să mai închidă ochii la deriva autoritaristă a Turciei şi la încălcările grave ale drepturilor omului şi ale statului de drept de către actuala putere de la Ankara. Rezoluţia vorbeşte despre ”represiuni disproporţionate” după puciul militar eşuat din 15 iulie.

De atunci autorităţile turce au arestat sau concediat peste 100.000 de funcţionari, iar aproape 200 de trusturi media au fost închise. În plus, liderii partidului pro-kurd HDP şi 13 angajaţi ai ultimului ziar de opoziţie Cumhuriyet au fost reţinuţi. Cu alte cuvinte, ţara se îndreaptă spre o dictatură prezidenţială şi orice opoziţie este strivită.

Bilge Yaganci, cercetătoare afiliată la Istituto Affari Internazionali (IAI) din Roma, şi Kerem Oktem, profesor la Centre for Southeast European Studies (CSEES) din cadrul Universităţii din Graz, arătau, într-un articol pentru Open Democracy, ce poate face Uniunea Europeană pentru a restabili statul de drept şi libertăţile fundamentale în Turcia: folosirea pârghiei comerţului, denunţarea acordului privind refugiaţii sau suspendarea pe termen nedefinit a negocierilor de aderare. Europenii au ales a treia opţiune şi n-au mare lucru de pierdut dacă iau această măsură radicală pentru că oricum perspectiva de aderare a Turciei este tot mai improbabilă, odată ce autorităţile discută despre reintroducerea pedepsei cu moartea şi continua suprimare a oricărei opoziţii .

Cei doi profesori turci recunosc însă că în acest scenariu, retorica anti-europeană a AKP se va escalada, reprezentanţii acestuia urmând să acuze Europa de islamofobie şi de dublă măsură. Acest lucru se întâmplă în prezent. Chiar dacă rezoluţia nu este constrângătoare, iar decizia legată de întreruperea negocierilor aparţine Comisiei Europene şi şefilor de state şi de guverne, ea a stârnit furia lui Erdogan, care, pentru a abate atenţia de la delegitimarea regimului său prin represiune, a aruncat vina pe UE susţinând că prin critica politicii anti-teroriste a Turciei, aceasta s-a poziţionat de partea teroriştilor. Ori actuala decizie a UE nu a venit ca reacţie la legea antiteroristă vagă şi discreţionară pe care AKP refuză s-o schimbe, ci la deriva anti-democratică şi distrugerea opoziţiei.

Oficialii turci au insistat însă pe faptul că UE şi-a încălcat angajamentele (ridicarea vizelor şi accelerarea procesului de aderare) şi nu este recunoscătoare Turciei, care a devenit un paznic al graniţelor ei externe în criza refugiaţilor. Până la urmă nici ameninţările lui Erdogan că va da drumul fluxului de refugiaţi nu sunt însă foarte convingătoare. Criza umanitară din Grecia se înteţeşte pe zi ce trece din cauza hibelor acordului, Turcia este orice altceva decât un stat terţ sigur, iar pe de altă parte este greu de crezut că autorităţile îşi vor permite să deschidă graniţele, riscând un haos pe propriul teritoriu şi chiar fuga din ţară a unor opozanţi ai lui Erdogan.

Reacţii împărţite

Interesant este că unii opozanţi ai regimului Erdogan susţin că suspendarea negocierilor cu Turcia nu va face decât să îndepărteze ţara şi mai mult de Europa şi că preşedintele va folosi rezoluţia PE pentru a alimenta în rândul adepţilor săi resentimente împotriva UE. Asta nu înseamnă că până acum acesta îşi bătea prea mult capul cu standarde europene şi că negocierile de aderare cu un stat care merge către o dictatură puteau continua fără ca europenii să se compromită definitiv.

Reputatul expert turc Sinan Ulgen consideră că Europa şi Turcia trebuie să-şi pună relaţiile pe o bază nouă şi că dialogul trebuie continuat şi după întreruperea negocierilor de aderare. Într-o analiză publicată de think-tank-ul Carnegie Europe, el susţine că este nevoie de un ”soft exit”. Cercetătorul subliniază că deşi negocierile de aderare cu Turcia au început în 2005, UE nu a abordat niciodată oficial capitolele drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi al statului de drept din cauza disputei legate de Cipru, iar acum acest lucru se întoarce împotriva ei pentru că nu are alte opţiuni în afara suspendării complete a procesului.

Turcia este prea interconectată economic cu UE pentru a vira decisiv spre Est.

În opinia sa,viitorul dialog turco-european trebuie să plece de la premisa că aderarea Turciei la UE nu mai este un obiectiv realist pentru viitorul apropiat. Această abordare nu ar trebui să fie însă una punitivă, ci una bazată pe ideea că există o oportunitate de a redefini relaţia în conformitate cu interese reciproce precum integrarea economică, lupta anti-teroristă şi cooperarea energetică.

În acest punct, Ulgen sugerează practic că folosirea interdependenţei economice şi comerciale ar fi fost o pârghie mai eficientă la îndemâna UE pentru a-l determina pe Erdogan să oprească deriva autoritaristă. În calitate de principal partener comercial şi investitor direct al Turciei, Uniunea poate arăta companiilor turce ce costuri mari ar suporta printr-o eventuală pierdere a accesului la piaţa europeană. Prin urmare, UE poate folosi drept pârghie relaţiile comerciale şi cooperarea economică, ca şi negocierile legate de Uniunea Vamală care vor începe în 2017. Această modalitate de presiune este mai eficientă deoarece Ankara se teme de competiţia cu alte state pentru un acces prioritar la piaţa UE.

Alternativele

Deocamdată strângerea relaţiilor cu Rusia şi Iranul nu poate compensa relaţia economică cu UE, chiar dacă Turcia încearcă să arate că dacă nu e primită în UE are alternative, inclusiv economice. Astfel ţara va prelua preşedinţia Clubului energetic al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în 2017, o premieră pentru un stat care nu este membru al acesteia. În prezent, Turcia este doar un partener de dialog al SCO şi membru al clubului energetic al acesteia, alături de Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan, Afganistan, India, Iran, Mongolia, Pakistan, Belarus şi Sri Lanka.

Totuşi Michael Kofman, expert în probleme ruse şi eurasiatice şi cercetător la Wilson Center, susţine, citat de Business Insider, că SCO ”nu este un bloc economic sau politic coeziv” şi nu va oferi mare lucru Turciei în practică. Un alt expert în geopolitică, Ian Bremmer, preşedinte al Eurasia Group, susţine că ”în teorie aderarea la SCO nu ar necesita ieşirea Turciei din NATO, dar în practică legăturile Ankarei cu alţi membri NATO ar fi afectate serios”. În opinia sa însă, Erdogan vrea doar să folosească această pârghie ca pe o monedă de schimb, ca un mijloc de presiune, pentru a obţine de la SUA o reducere a sprijinului pentru kurzii sirieni şi extrădarea lui Fethullah Gulen.

Până la urmă, Erdogan a mai declarat şi în 2013 că ”Turcia va intra în SCO şi vom spune la revedere Uniunii Europene”, dar nu s-a întâmplat nimic. E clar că preşedintele turc se simte mult mai bine în compania chinezilor, ruşilor şi a dictatorilor din Asia Centrală, decât a europenilor care-i vorbesc despre criteriile de la Copenhaga precum democraţie, implementarea statului de drept, drepturile minorităţilor şi pluralism. Totuşi Turcia este prea interconectată economic cu UE pentru a vira decisiv spre Est.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor