Ceaiul verde ar putea ajuta la explicarea “Paradoxului Asiatic”

Consumul de ceai verde poate explica rata redusa de boli de inima si cancer la plamani in randul asiaticilor.
Consumul de ceai verde poate explica rata redusa de boli de inima si cancer la plamani in randul asiaticilor. (Mario Tama / Getty Images)

NEW YORK — În timp ce fumatul este o cauză cunoscută a bolilor de inimă şi a cancerului la plămâni, ratele acestor boli au rămas inexplicabil de scăzute în ţările asiatice unde fumatul este răspândit. Dar cercetătorii susţin că există tot mai multe dovezi că ceaiul verde este una din piesele acestui puzzle.

Scriind în Journal of the American College of Surgeons, cercetătorii de la Universitatea Yale oferă dovezi cu privire la legătura dintre ceaiul verde şi starea mai bună a sănătăţii inimii şi a riscului scăzut de cancer.

Nimeni nu sugerează ca fumătorii să ignore pericolul viciului lor şi să bea doar ceai verde. Dar cercetătorii indică faptul că o concentraţie ridicată de antioxidanţi existentă în ceai poate oferi o serie de beneficii pentru sănătate, conform dr. Bauer E. Sumpio şi colegilor săi de la Şcoala de Medicină a Universităţii Yale din New Haven, Connecticut.

Antioxidanţii ajută la înăbuşirea moleculelor cunoscute ca radicali liberi de oxigen care, în exces, pot afecta negativ celulele corpului şi pot conduce la diferite boli. Radicalii liberi sunt produşi în cadrul proceselor normale ale corpului, dar ele sunt de asemenea generate şi de surse externe precum fumatul ţigărilor.

În Japonia, China şi alte ţări asiatice, este un obicei social să bei ceai verde, care este mai puţin procesat — şi mai bogat în antioxidanţi — decât ceaiul negru consumat în general în Vest.

Şi este posibil ca acest obicei să ajute la explicarea aşa numitului “Paradox Asiatic”, conform lui Sumpio şi colegilor săi.

Acest paradox devine clar când se privesc statisticile globale ale sănătăţii, sugerează cercetătorii. De exemplu, la fiecare 100.000 de bărbaţi în America, 348 mor datorita bolilor coronare. În Japonia cifra este de 186 în ciuda ratelor ridicate ale fumatului.

Boala coronară se dezvoltă când arterele care hrănesc inima se întăresc şi se îngustează datorită depunerii pe pereţii arterelor de plăci ce conţin colesterol.

Antioxidanţii pot ajuta la menţinerea pereţilor arterei în stare de funcţionare corectă, precum şi la împiedicarea celulelor de sânge pentru a nu se lipi şi forma cheaguri.

În mod similar, studiile de laborator arată că EGGG şi alţi antioxidanţi ai ceaiului verde blochează formarea tumorilor sau creşterea lor, în diferite moduri. Acest lucru, potrivit cercetătorilor, ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care rata deceselor cauzate de cancerul de plămâni este neaşteptat de redusă în Coreea.

Rata deceselor prin cancer la plămâni în rândul bărbaţilor coreeni este sub 40% la 100.000 de oameni, spre deosebire de 67% la 100.000 în rândul bărbaţilor din America. La femei diferenţa este şi mai mare: 13% la 100.000 de femei în Coreea, comparativ cu 45% la 100.000 de femei în America.

În Coreea 37% dintre adulţi fumează în timp ce în America doar 27% o fac.

“Încetarea fumatului este cea mai bună cale de a preveni bolile cardiovasculare şi cancerul”, a concluzionat Sumpio.

Sursa: Journal of the American College of Surgeons

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură