CEO Happy Tour: Turismul nu va mai fi niciodată la nivelul de dinaintea crizei
alte articole
Şeful agenţiei de turism Happy Tour, spaniolul Javier Garcia del Valle, consideră că România este una dintre cele mai frumoase ţări pe care le-a văzut şi că ţara noastră ar trebui promovată mai mult.
Faţă de acum zece ani, o vacanţă în afara ţării nu mai reprezintă astăzi un lux pentru români, însă turismul nu va mai reveni niciodată la nivelul anului 2008, de dinaintea crizei, a declarat pentru Agenţia de presă r/News Javier Garcia del Valle, directorul general al Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism la nivel naţional.
”Acum zece ani, o vacanţă era un lux pentru mulţi. Acum însă nu mai este un lux, ci o necesitate. Pentru că trăim sub o presiune foarte mare, încât avem nevoie de un concediu. Pentru o vacanţă nu trebuie neapărat să mergi în Seychelles, ci poţi merge la munte sau la mare. Oricine trebuie să se deconecteze de la rutină. Şi oricine poate călători, chiar şi cu bani puţini”, a precizat Javier Garcia del Valle.
Acesta spune însă că recesiunea ne-a schimbat mentalitatea şi că, în general, suntem mult mai cumpătaţi atunci când cumpărăm ceva, inclusiv în concediu.
”Niciodată, dar niciodată turismul nu va mai fi la nivelul din 2008, de dinaintea declanşării crizei, pentru ca această criză ne-a schimbat pe toţi, ne-a schimbat mentalitatea, modul în care gândim. Ne-a învăţat că o criză poate reveni oricând. Înaintea crizei, nu te-ai fi gândit că recesiunea ar putea atinge România. Apoi, uau, criza chiar a lovit România! Şi oamenii şi-au învăţat lecţia. Şi nu cred că oamenii, oriunde în lume, vor mai cheltui acum aşa cum o făceau înainte. Sunt mult mai conştiincioşi acum şi mereu vor pune bani deoparte”, a explicat del Valle.
Directorul agenţiei de turism speră ca, odată ce PIB-ul ţării va creşte, să crească şi turismul, însă subliniază că nu va avea forţa de a atinge nivelul anului 2008.
”Înainte dacă doreai să îţi cumperi ceva, făceai un credit şi cumpărai. Acum te întrebi înainte dacă vei putea să plăteşti ratele la credit şi te gândeşti de două ori înainte să achiziţionezi ceva. Cu toţii am învăţat ceva din această criză”, a subliniat directorul agenţiei.
Acesta estimează turismul intern la o piaţă de aproape un miliard de euro. Şi spune că, în medie, un român cheltuieşte 400-500 de euro pe un concediu.
Altfel, spaniolul del Valle locuieşte în România de cinci ani şi consideră ţara noastră una din cele mai frumoase ţări pe care le-a vizitat, dar care este însă insuficient promovată.
”România este o ţară foarte frumoasă, este una dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut. Are munte, mare, are resurse ca Delta Dunării, cultură, oraşe precum Sibiu, Sighişoara, are Maramureşul, Transilvania, mânăstirile din Moldova, locuri foarte frumoase. Problema este infrastructura. Dar trebuie să promovăm România mai mult”, a încheiat directorul Happy Tour.