China comunistă ameninţă cu "contramăsuri" dacă moţiunea Xinjiang va fi adusă în faţa organismului ONU pentru drepturile omului

Uiguri deportaţi în lagăre de concentrare, în China
Uiguri deportaţi în lagăre de concentrare, în China (Youtube - captură ecran)

Un oficial chinez a declarat, joi, că ţara sa pregăteşte "contramăsuri" în cazul în care se aprobă o moţiune la un organism al ONU împotriva situaţiei drepturilor omului în regiunea vestică Xinjiang, informează Reuters.

"Nu ne este teamă de acest lucru. Vom lua contramăsuri. Suntem pregătiţi pentru luptă de fapt, astfel încât lumina justiţiei să poată străluci în lume", a declarat Xu Guixiang, un purtător de cuvânt al guvernului din Xinjiang, jurnaliştilor din Geneva, referindu-se la o posibilă moţiune anti-China în cadrul consiliului.

Anunţul vine în contextul în care un grup de ţări analizează posibilitatea de a lua măsuri împotriva Chinei în cadrul unei reuniuni a Consiliului ONU pentru drepturile omului, care se desfăşoară în prezent la Geneva, după ce biroul ONU pentru drepturile omului a publicat un raport potrivit căruia detenţia uigurilor şi a altor musulmani din regiunea chineză Xinjiang ar putea constitui crime împotriva umanităţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe