Chişinăul condamnă discursul provocator despre Transnistria al unui activist rus în cadrul Consiliului ONU

Ministerul de Externe al R. Moldova va reitera demersul către Rusia privind sistarea activităţii "Fundaţiei pentru dezvoltarea relaţiilor sociale şi culturale 'Transnistria'", promotorul demersurilor provocatoare, care se pretinde a fi o "reprezentanţă oficială a Transnistriei" la Moscova.
Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe (Epoch Times România)

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) condamnă alocuţiunea reprezentantului organizaţiei obşteşti ”Consiliul Internaţional al Compatrioţilor Ruşi” (CIRC), la şedinţa în plen a celei de-a 41-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului prin care s-a încercat denaturarea acţiunilor întreprinse în permanenţă de către Republica Moldova privind respectarea şi apărarea drepturilor omului pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în regiunea transnistreană.

Potrivit unei declaraţii, MAEIE consideră că astfel de discursuri provocatoare rostite de la tribuna unei organizaţii internaţionale sunt contraproductive, fiind de natură să submineze eforturile depuse în cadrul procesului de negocieri în formatul „5+2”, privind identificarea unei soluţii viabile, paşnice şi durabile pentru reglementarea conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova în limitele graniţelor sale recunoscute pe plan internaţional, cu oferirea unui statut special regiunii transnistrene.

MAEIE susţine că va reitera demersul autorităţilor moldoveneşti către conducerea Federaţiei Ruse privind sistarea activităţii controversatei reprezentanţe de la Moscova a ”Fundaţiei pentru dezvoltarea relaţiilor sociale şi culturale „Transnistria””, (promotorul demersurilor provocatoare), care se pretinde a fi o ”reprezentanţă oficială a Transnistriei” la Moscova.

MAEIE consideră absolut inadmisibilă utilizarea de către exponenţii regimului anticonstituţional de la Tiraspol organizaţii neguvernamentale din Federaţia Rusă drept paravan în scopuri politice şi conlucrează cu structurile relevante ale ONU în vederea prevenirii unor situaţii, ce contravin mandatului de acreditare şi, respectiv, principiilor care stau la baza activităţii Consiliului Drepturilor Omului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe