Ciolacu, portretul combinatorului la tinereţe [Anchetă Recorder]

Jurnaliştii de la Recorder au făcut, miercuri, o serie de dezvăluiri scandaloase din viaţa premierului Marcel Ciolacu, aceştia săpând adânc în trecutul liderului PSD şi susţinând că au descoperit inadvertenţe, falsuri şi situaţii evidente de conflict de interese, pe care acesta “refuză să le clarifice”.

“De un an, România are un premier cu aspiraţii de preşedinte, dar cu un CV mai mult decât subţire. Noutatea e că până şi această biografie a sa, afişată pe site-ul Guvernului, e cosmetizată şmechereşte pentru a se apropia, cât de puţin, de exigenţele unor funcţii atât de înalte. Una dintre cele mai flagrante încercări de fardare a trecutului lui Marcel Ciolacu e falsul legat de primul loc de muncă. Aici, premierul susţine public că ar fi lucrat într-o mare întreprindere bucureşteană. De fapt, în 1989, era muncitor necalificat la o cooperativă meşteşugărească din Buzău.

În anii ’90, l-am găsit deopotrivă în postura de finanţator de top al partidului, dar şi de protejat social, care pretinde şi obţine astfel o casă de la primărie. Apoi, se prezintă vag ca ‘antreprenor, administrator şi asociat’ la mai multe companii private. În realitate, era un afacerist şi un politician local minor. Totuşi, un jongler abil care, după paravanul unor buticuri din piaţă, îşi folosea funcţiile publice pentru a face bani privaţi. Două episoade sunt şi azi relevante: parteneriatul cu OMV din anii 2000 şi afacerea unei păduri defrişate, luate de la stat, pe terenul căreia s-a ridicat între timp magazinul Dedeman din Buzău”, au scris cei de la Recorder.

De asemenea, jurnaliştii au discutat şi despre “revoluţionarul Ciolacu”, adăugând că aceasta este o “ipostază din care a susţinut că nu a cerut vreodată beneficii”, deşi certificatul de revoluţionar “i-a adus, pe rând, un teren agricol, un spaţiu comercial în Piaţa Centrală din Buzău pe care şi-a ridicat apoi afacerile şi nu unul, ci două locuri de veci în Cimitirul Eroilor”.

În plus, Recorder susţine că premierul Ciolacu a refuzat să îi acorde un scurt interviu explicativ despre parcursul său personal şi profesional pe motiv că “are o agendă mult prea încărcată”.

În continuare, redăm câteva fragmente din investigaţia Recorder:

Revoluţionarul

Mai înainte, însă, au fost zilele Revoluţiei şi, odată cu ele, debutul aşa-zis eroic al lui Marcel Ciolacu într-o societate în schimbare. Despre îndoielnicele sale fapte de eroism, Recorder a mai scris, publicându-i integral dosarul de revoluţionar. Merită însă făcută o întoarcere la Tehnometal, în ziua de 22 decembrie 1989, fie şi numai pentru că atunci, dădea în scris Marcel Ciolacu, el însuşi ar fi fost cel care şi-a mobilizat colegii de muncă să iasă în stradă:

“În dimineaţă zilei de 22 decembrie, cunoscând de la postul de radio «Europa Liberă» ce se întâmplă în Timişoara şi Bucureşti, am plecat la servici unde am propus colegilor să mergem în faţa sediului judeţean al PCR”.

În versiunea lui Vasile Simion, fostul său coleg, Revoluţia a început la Tehnometal cu o zi mai târziu decât povesteşte Marcel Ciolacu: “Ce colegi?! Trebuia să mă ia pe mine primul. Nu! Nu s-a întâmplat aşa. În prima zi a Revoluţiei, pe 22, şeful ne-a încuiat acolo, în atelier, că nu ştia ce-o să iasă. A închis uşa – «Nu pleacă nimeni de aici!». Am stat până s-a terminat programul, până după-amiază. A doua zi, ne-am dus la muncă, dar nu s-a mai lucrat, nu mai avea nimeni chef de muncă. Şi ne-am dus pe la Casa Albă (sediul Comitetului Judeţean de Partid din centrul Buzăului, n.red.), pe acolo. Pe Marcel Ciolacu nu l-am mai văzut. Din a doua zi, nu l-am mai văzut”.

Combinatorul

Îmbrăcat acum în costum de designer, Marcel Ciolacu reuşeşte să ascundă bine, dar nu pe de-a întregul, istoriile locale care i-au croit mai degrabă o biografie de aranjor. Al intereselor personale, al taberelor politice favorabile, al beneficiilor pe care le-a putut stoarce de la stat.

E greu de închipuit că acelaşi om care împarte azi bugetul ţării combina relaţiile politice cu cele personale ca să-şi deschidă, în 1999, împreună cu fratele mijlociu, un bufet cu produse alimentare în sediul Băncii Naţionale din Buzău, fără a i se percepe vreo chirie.

E poate şi mai greu de imaginat Marcel Ciolacu în postura de mogul local din umbră. Dar viaţa a făcut ca firma care deschisese bufetul din bancă să-şi schimbe doar numele ca să ia apoi licenţa audiovizuală a vechiului Tele 7 abc Buzău şi să înfiinţeze, în 2006, postul TV Buzău. Televiziunea locală, gândită de Vasile Ion, e o afacere în care Marcel Ciolacu e cooptat, în 2002, iar fratele mai mare, Mihai Ciolacu, e numit tot atunci director general. Perioada coincide cu anii de glorie ai afacerilor cu carburanţi, ai achiziţionării spaţiilor din piaţă, ai tranzacţiei cu Direcţia Silvică Buzău, ai vânătorii cu Omar Hayssam.

Ani la rând, studiourile televiziunii locale au ocupat gratuit un spaţiu al unei instituţii de stat fără vreo legătură cu audiovizualul – Apele Române -, ca apoi să se mute în Casa de Cultură a Tineretului, parte a fostului patrimoniu al UTC. Pe piaţa media locală, e de notorietate că televiziunea a fost dintotdeauna proiectul lui Vasile Ion. Marcel Ciolacu a fost însă, timp de un deceniu, omul din acte.

Omul cu servieta, omul cu magazinul de casete, omul cu mezelăria, omul cu benzinăria, omul cu pădurea de la stat, omul cu votul în comisii şi consilii, omul cu relaţiile, omul cu beneficiile de revoluţionar. Sunt ipostaze care vor să pară azi străine de omul din Guvern. Sunt însă ale unuia şi aceluiaşi Marcel Ciolacu.

Specialistul în relaţii internaţionale

Urcat pe valul unor afaceri puţin vizibile, dar profitabile, Marcel Ciolacu reuşeşte să treacă, în aceşti fantastici ani ai carierei sale, pe sub radarul presei locale. Apare rar în ziare, deşi e, din 2000, consilier local şi preşedintele uneia dintre cele mai influente comisii – cea pentru amenajarea teritoriului, urbanism şi realizare a lucrărilor publice. Altfel spus, locul din care se împărţea, în fâşii, oraşul.

În şedinţele executivului local, intervenţiile sale sunt mai degrabă fraze nesofisticate, menite să descurajeze opoziţia: “Orice propunere de hotărâre o face PSD pentru că noi suntem majoritari în Consiliul Municipal!”, e replica cu care închide gura consilierilor locali, tocmai la o dezbatere despre vânzarea spaţiilor comerciale ale primăriei.

Chiar şi în scandalul partidei de vânătoare cu Omar Hayssam, numele său e ignorat pe plan local, iar atenţia este mutată exclusiv spre implicarea prefectului Ion.

În PSD, e însă promovat în funcţii avangardiste, sub aceeaşi protecţie a lui Vasile Ion. În 2003, de pildă, ajunge secretarul Direcţiei de Relaţii Internaţionale a PSD Buzău. În această ipostază cu aer important, e chemat la Bucureşti, la Reuniunea responsabililor cu Relaţiile Internaţionale ai Organizaţiilor Judeţene PSD. Ministru de Externe pe atunci, Mircea Geoană ia prim-planul. Dar Marcel Ciolacu reuşeşte, la rândul său, să se remarce. Întrebat de un reporter al Antenei 1 cine conduce Delegaţia Comisiei Europene în România, răspunde nonşalant că n-are idee care e “răspunsul la această întrebare”. Două zile la rând, ziarele locale îl pun pe prima pagină: “Marcel Ciolacu nu ştie cine e Jonathan Scheele”. Ironic, nici presa buzoiană nu ştie încă cine e Ciolacu pe care îl numeşte ba “Mihai”, ba Marcel.