Cioloş, mesaj pentru Orban: Plata amenzii nu este un merit politic, nu te face om de stat

Dacian Ciolos
Dacian Ciolos (Epoch Times România)

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, îi transmite premierului Orban, după ce acesta a fost amendat pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţiu public închis, că prin comportamentul lor, demnitarii stabilesc un exemplu de conduită publică iar plata unei amenzi nu este un merit politic.

Pe de altă parte, Cioloş subliniază că discuţia excesivă pe marginea fotografiei de la Guvern este o furtună într-un pahar cu apă, din care taberele PDS şi PNL încearcă să obţină avantaje politice.

Redăm postarea liderului Renew Europe:

"Un demnitar în stat trebuie să accepte că această funcţie implică o uriaşă responsabilitate, pentru că prin comportamentul său el stabileşte un exemplu de conduită publică. Să te ghidezi după ideea „fă ce spune popa, nu ce face popa“ rămâne un mod ipocrit de a gândi relaţiile sociale. Un cetăţean obişnuit poate depăşi viteza legală şi, ca urmare, să plătească liniştit o amendă. Un demnitar nu are aceeaşi lejeritate în a încălca legea. Un demnitar e dator să fie mult mai atent decât un cetăţean obişnuit, iar faptul că în societatea noastră acest mod de gândire nu e unul obişnuit constituie o problemă majoră care decredibilizează însuşi statul şi instituţiile sale. Nu putem aştepta ca cetăţenii să creadă în stat dacă demnitarii săi nu se iau în serios - pe ei înşişi, dar şi funcţia pe care o ocupă.

Rămân la părerea că discuţia excesivă a fotografiei de la Guvern este o furtună într-un pahar cu apă, din care taberele PSD şi PNL încearcă să obţină avantaje politice caraghioase. PSD e ultimul partid care să invoce bun-simţ în conduită publică. Nu ne ajung câteva zile ca să enumerăm încălcările regulate ale bunului-simţ civic din partea acestui partid. Şi nici PNL nu excelează în acest caz.

Domnului Orban îi transmit un mesaj simplu: Plata amenzii nu este un merit politic, nu te face om de stat şi nici nu e normal să te lauzi că respecţi legile, pentru că este datoria tuturor să facă acest lucru, fie că vorbim despre cetăţenii obişnuiţi, fie că vorbim despre demnitari.

În rest, nu mai e nimic de zis pe acest subiect. Aştept cu interes lista cu proiectele Guvernului, mecanismele administrative prin care se pregăteşte absorbţia miliardelor de la Uniunea Europeană şi un răspuns de la PSD şi PNL pe tema dezbaterii pe care le-am propus-o."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne