Circa 1.500 de combatanţi din Kurdistanul irakian ar putea fi trimişi în oraşul sirian Kobane (presă)

Nori groşi de fum negru se ridică deasupra oraşului sirian Kobane, ce este zguduit de luptele dintre militanţii ISIL şi luptătorii kurzi. (Getty Images)
Epoch Times România
23.10.2014

Turcia ar putea începe să coordoneze în viitorul cel mai apropiat trecerea de formaţiuni armate ale kurzilor irakieni (peshmerga) spre oraşul sirian Kobane. Potrivit agenţiei turce Haberturk, un prim grup de combatanţi ar fi putut trece frontiera deja în această noapte, informează Tass.

Ankara a acceptat să deschidă un coridor de securitate pentru kurzii peshmerga pe la frontiera de lângă oraşul turc Suruc, la sud de care se află Kobane. Din raţiuni de securitate, combatanţii vor fi împărţiţi în grupuri mici, în cadrul cărora vor trece, în etape, frontiera. Potrivit agenţiei turce, în asigurarea acestui 'coridor de securitate' vor fi implicate forţele militar-aeriene ale Turciei.

Parlamentul Kurdistanului irakian a votat miercurea trecută în favoarea trimiterii de combatanţi 'peshemrga'. S-a decis ca în Siria să fie trimişi oameni instruiţi din punct de vedere militar, din unităţile speciale 'Zerevani'.

În acelaşi timp, structurile turce de spionaj i-au cerut părţii kurde lista completă a persoanelor ce vor fi trimise în Kobane. Acest lucru are legătură cu temerile conducerii turce conform cărora printre 'peshmerga' s-ar putea afla şi foşti combatanţi ai Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK).

În 2004, acest partid a trecut printr-o schismă majoră şi circa 2.000 de combatanţi s-au raliat kurzilor irakieni conduşi de Masoud Barzani şi Jalal Talabani. Mulţi dintre ei au început să lupte ulterior în unităţile speciale de 'peshmerga'.

Se informează că Statul Major al Turciei a desfăşurat în zona învecinată Kobane unităţi ale trupelor militare speciale, inclusiv din cadrul 'beretelor vişinii' de elită. Alături de trupele regulate, ele au ocupat poziţii în apropierea imediată de frontieră, de unde au fost evacuaţi toţi localnicii.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan a declarat miercuri că nu este împotrivă ca 'peshemrga' să-i ajute pe kurzi în respingerea combatanţilor din gruparea Statul Islamic (SI). În acelaşi timp, Erdogan şi-a exprimat îndoiala în legătură cu 'importanţa strategică' care este atribuită acestui oraş. 'Mi-e greu să înţeleg importanţa strategică a acestui oraş pentru ei (kurzi), deoarece în el nici nu mai există civili. De acolo au plecat 200.000 de oameni care se află în Turcia', a spus preşedintele turc.

Kobane este centrul cantonului kurd autoproclamat din nordul Siriei şi probabil din acest motiv kurzii continuă să apere acest oraş, explică agenţia Tass.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor